„Mi-a fost foarte dificil să-mi găsesc drumul în această lume, de aceea sunt extrem de îngrijorată cu privire la ce voi face în lumea cealaltă“, își justifica Heather Tanner, o englezoaică din Woodbridge, dorinţa de a fi înmormântată cu o hartă[1].

Navigatorii din timpul lui Homer nu înaintau în larg mai departe decât le permitea raza vizuală a ţărmului. Convingerea că monştrii aveau să îi înghită dacă depăşeau acest hotar imaginar limita drastic călătoriile lor.[2] La rândul lor, timp de secole, până la Columb, navigatorii europeni nu navigau niciodată prea departe, de teamă să nu cadă de pe pământul plat.

Modul în care privim lumea şi viaţa reprezintă o „hartă a realităţii“. Este vorba despre un sistem de credinţe care ne afectează existenţa în mod direct. Iar miturile – nişte hărţi false cu aparenţă de autenticitate şi valoare –, odată acceptate, ne înscriu pe nişte traiectorii invariabil dezastruoase. Prejudecata, superstiţia, convingerile sincere, dar neverificate, ne pot contamina letal viaţa, zugrăvită în cea mai veche carte a Bibliei ca fiind deja „scurtă şi plină de necazuri“ (Iov 14:1).

Deşi istoria este plină de exemple de acest fel, uneori ele sunt mai mult decât ridicole – sunt de-a dreptul dramatice. Multe descoperiri medicale au fost ignorate, ironizate sau combătute[3], iar autorii ostracizaţi, exilaţi sau condamnaţi chiar la moarte, în timp ce vieţile a sute şi mii de pacienţi se pierdeau din cauza unor mituri, adică a unor hărţi false.

Desigur, se întâmplă să ne fi obişnuit cu rutele deviate, rătăcitoare prin spaţii necartografiate, având drept recompensă un sentiment de suspans, însă finalul este ceea ce contează. Chiar dacă promisiunile lor sunt fantastice, miturile dezamăgesc de fiecare dată.

Alte aşa-zise adevăruri îşi aşteaptă radiografia. Este necesar să continuăm procesul „demitologizării“ la nivel intelectual şi comportamental. Doresc să încurajez fiecare cititor să pornească în această expediţie existenţială. Maria Magdalena poate fi un nume controversat. În evanghelii însă, ea este prima care vede mormântul gol al Mântuitorului. Piatra de la uşa mormântului este dată la o parte. Din acea clipă, observa reverendul Philip A. C. Clarke, ea nu mai poate gândi despre moarte aşa cum obişnuia să gândească.

„Hristos a înviat!“ distrugea un mit monstruos. Avea o altă hartă a realităţii şi limitele umanităţii ei depăşeau „cenzura transcendentală“. „Adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8:32). Isus este „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6). Călătorie plăcută!

Footnotes
[1]„1. După ce actorul britanic Robert Morley a cerut, cu două săptămâni de moartea sa (în 1992), să fie îngropat cu cărţile de credit, London Times a primit mai multe scrisori în care englezii își exprimau dorinţe similare. Una dintre aceste scrisori a fost a lui Heather Tanner.”
[2]„John Alexander, The Warrior’s Edge, New York: The Hearst Corporation, 1992.”
[3]„Vezi cazul lui Elizabeth Kenny și al tratamentului ei pentru poliomielită sau cazul lui Ignas Phillip Semmelweis, ignorat când propunea aseptizarea în sălile de chirurgie.”

„1. După ce actorul britanic Robert Morley a cerut, cu două săptămâni de moartea sa (în 1992), să fie îngropat cu cărţile de credit, London Times a primit mai multe scrisori în care englezii își exprimau dorinţe similare. Una dintre aceste scrisori a fost a lui Heather Tanner.”
„John Alexander, The Warrior’s Edge, New York: The Hearst Corporation, 1992.”
„Vezi cazul lui Elizabeth Kenny și al tratamentului ei pentru poliomielită sau cazul lui Ignas Phillip Semmelweis, ignorat când propunea aseptizarea în sălile de chirurgie.”