Intercer, unul dintre primele site-uri creştine din România, împlineşte 16 ani

65

În anii '90, celor care îşi permiteau „să facă impulsuri pe telefon", internetul le punea înainte uriaşul volum informaţional al World Wide Web-ului. În vara lui 1997, Lucian Mihăilescu, inspirat de un articol semnat de Octavian Lupu, a decis să testeze felul în care internetul ar putea disemina valorile creştine, lansând unul dintre primele website-uri cu un conţinut religios, în limba română – Intercer.

„Intercer" este prescurtarea de la „Internet pentru cer", explica Mihăilescu, într-un articol publicat la aniversarea a 15 ani de existenţă, de către Adventist Messenger Canada (echivalentul canadian al Curierului Adventist, publicaţia oficială a Bisericii Adventiste, din care Mihăilescu face parte). Iar pionieratul digital în care se implicase avea ca exemplu site-uri americane precum It Is Written –iiw.org, pe care Mihăilescu l-a accesat în 1997 de la serviciu. (În urmă cu aproape 16 ani, puţinii români care aveau o conexiune la internet gustau din plin şi marile beneficii, dar şi costurile ridicate ale conexiunii lor dial-up.)

Motivat de exemplul iiw.org, Lucian Mihăilescu a lucrat la lansarea primului site adventist de limbă română. Împreună cu soţia şi o echipă de oameni care au crezut în proiectul lui, au lucrat 12 ani în regim de voluntariat. În tot acest timp, site-ul a ajuns să cuprindă un conglomerat de website-uri cu profil religios – intercertube.combiblephone.netintercer.tvadserv.rointercer.hu, studiibiblice.com, iar numărul de vizitatori unici ai Intercer-ului a ajuns la 60.000 pe lună. Materialele de studiu religios, cărţile cu profil creştin, poeziile, dar şi predicile video şi audio reprezintă nucleul ofertei de resurse a site-ului. În plus, Intercer s-a constituit şi într-o platformă de socializare cuprinzând, de la lansarea sa, şi două camere de chat.

Un loc digital de întâlnire pentru credincioşii vorbitori de română din toată lumea, Intercer-ul s-a extins apoi cu o platformă în limba engleză.

Conform declaraţiilor fondatorului, proiectul trece însă, în prezent, printr-o perioadă sensibilă financiar. Extinderea activităţii echipei face necesară implicarea cu normă-întreagă a celor care menţin website-ul. Aşa se face că echipa a lansat o campanie de strângere de fonduri, oferind totodată posibilitatea ca, aceia care doresc să redirecţioneze 2% din impozitul pe profit către Intercer să o poată face.