Un cleric musulman sfătuiește femeile să nu poarte burka în ţările unde aceasta este interzisă

147

    Un cleric musulman din Arabia Saudită a declarat sâmbătă că este permis pentru femeile musulmane să își arate faţa în ţările în care vălul islamic este interzis, pentru a evita hărţuirea. Clericul rămâne însă în dezacord cu eforturile Franţei de a scoate în afara legalităţii portului vălului musulman integral.    Șeicul Aedh al-Garni a declarat ca răspuns la întrebarea unei femei saudite, care locuiește în Franţa, că „nu ar trebui să provocm oamenii nici în ţările lor, nici în altă parte. În cazul în care există o interdicţie împotriva femeii musulmane din acea ţară – și, în consecinţă, o reacţii sau implicaţii negative sau chiar hărţuire – e mai bine pentru acea femeie să își dezvăluie faţa.”    Clericii islamici au poziţii diferite faţă de purtarea vălului integral. Pe de o parte sunt cei care spun că purtarea vălului nu este o obligaţie religioasă, ci o tradiţie, iar pe de altă parte, sunt cei mai conservatori, care susţin obligativitatea vălului integral. Toţi clericii însă au o pozie comună atunci când vine vorba de acoperirea părului.