Moscheile gay-friendly, o marcă a islamismului progresist în SUA

75

În timp ce liderii musulmani americani dezbat subiecte controversate precum radicalismul politic în interiorul moscheilor şi tentativele statului de a interzice legea Shariei, o reţea alternativă de moschei şi grupuri islamice încearcă să traseze un nou drum spiritual în islamism. Aceştia sunt musulmanii progresişti, care şi-au construit o identitate din acceptarea homosexualităţii, a femeilor în funcţii de conducere şi a consumului de băuturi alcoolice, într-o încercare de a reforma islamismul american.

Comunitatea de credincioşi musulmani progresişti, care creşte de la un an la altul, şi-a propus să reinterpreteze normele islamice şi să reexamineze tabuurile pentru a "avansa ca societate şi ca sistem religios". Un astfel de obiectiv nu poate fi atins "dacă ne supunem acestor căi draconice de a practica islamul", a explicat Ani Zonneveld, preşedintele organizaţiei Musulmanilor pentru valori Progresive. Femeia în vârstă de 49 de ani conduce servicii de închinare islamică la care participă şi bărbaţi şi femei (lucru neobişnuit pentru moscheile tradiţionaliste), şi le spune musulmanilor gay, adesea izgoniţi din alte moschei, că religia lor îi primeşte cu braţele deschise.

"Ceea ce se întâmplă în islamismul american, este ceea ce s-a întâmplat şi înainte, cu alte religii," a declarat John Esposito, profesor de studii islamice la Universitatea Georgetown. Declaraţia lui Esposito face referire la denominaţiunile creştine şi iudaice care au început să accepte homosexualitatea, atât printre membri cât şi în cadrul personalului clerical.

Potrivit Huffington Post, cei mai mulţi musulmani americani merg la moschee doar la marile sărbători, deşi Coranul cere participarea săptămânală la închinare. Un sondaj Pew efectuat anul trecut a relevat că cea mai mare parte a credincioşilor islamişti americani cred că religia este flexibilă. Doar o treime dintre ei au spus că există o singură cale adevărată de a practica religia islamică.