Musulmanii, cei mai devotaţi credincioși ruși

9

Musulmanii din Rusia manifestă cea mai pregnantă rată de angajament faţă de normele morale, între credincioșii ruși, informează Lăcașuri Ortodoxe.

Potrivit unor statistici publicate de agenţia Interfax, circa 42% dintre musulmani respectă cu stricteţe normele morale, în vreme ce între ortodocși procentul credincioșilor scrupuloși ajunge la 31%, prin comparaţie cu alte religii unde procentul nu trece peste 25%.

La nivel naţional, circa 13% dintre ruși participă la activităţile unei comunităţi bisericești. Adunările religioase reușesc să reunească mai mulţi participanţi decât orice altă grupare: politică, de tineret, sau culturală.

Conform aceluiași sondaj, cei mai mulţi ruși declară că s-ar simţi reprezentaţi de un grup care militează pentru unirea popoarelor Rusiei, cu scopul revigorării ţării ca superputere (42% dintre respondenţi), în timp ce „purificarea societăţii prin credinţa ortodoxă" este împărtășită de doar 9% dintre respondenţi.