Sondaj: musulmanii din SUA sunt mai moderaţi decât cei din restul lumii

249

Musulmanii din Statele Unite au vederi religioase mult mai moderate faţă de musulmanii din alte regiuni ale lumii, arată un sondaj efectuat recent de Pew Religion. Această atitudine se reflectă şi la nivelul toleranţei faţă de adepţii altor religii, precum şi în modul în care islamicii americani se raportează la atentatele teroriste.

Sondajul a relevat câteva opinii religioase prin care islamicii americani se disting notabil de islamicii din alte ţări. De exemplu, cei mai mulţi musulmani din SUA au convingerea că şi cei de altă religie pot merge în Rai. În acelaşi timp, musulmanii din Statele Unite sunt mai puţin înclinaţi decât ceilalţi să creadă în evoluţie.

În ceea ce privește atentatele teroriste, 81% din musulmanii din SUA cred că acestea nu sunt niciodată justificate, 7% cred că sunt necesare pentru a apăra islamismul și doar 1% cred că sunt justificate uneori. În general, majoritatea musulmanilor din celelalte ţări dezaprobă atentatele, dar mai sunt și minorităţi care le cred necesare.

Referitor la instituirea legii islamice, Shariah, ca lege oficială, părerile sunt împărţite: mai puţin de 8% din islamiştii din Azerbaidjan sunt de acord cu acest lucru, pe când în Afghanistan procentul lor ajunge la 90%. În SUA, sondajele nu au abordat, până acum, acest subiect.

În majoritatea ţărilor în care s-a efectuat sondajul, atât femeile, cât și bărbaţii cred că o soţie trebuie să fie supusă soţului ei (procentul celor care susţin acest principiu ajunge şi la 90% în ţări precum Maroc, Tunisia, Afghanistan și Indonezia).

Raportul care conţine aceste informaţii pleacă de la alte două sondaje pe lângă cel realizat de Pew pe un eșantion de mai bine de 38.000 de persoane, din 39 de ţări musulmane. Mai exact, e vorba de rezultatele unui sondaj efectuat în 2011-2012 în 24 de ţări din Africa, Asia și Europa și ale unui sondaj efectuat în 2008-2009 în 15 ţări din Africa subsahariană, notează religionnews.com.