Samariteanul milos este… ateu?

189

Un om fără adăpost a dovedit printr-un test amuzant cărei religii îi pasă cel mai mult de oamenii străzii. În mod paradoxal, ateii manifestă o compasiune mai intensă decât oamenii religioși.

În timp ce acest „experiment sociologic” poate fi considerat amuzant, întrebarea dacă este oportun să oferi bani pentru persoanele fără adăpost este un demers complicat, care transcende afilierea religioasă. Această dilemă a generat o dezbatere naţională în SUA, atunci când ofiţerul Larry DePrimo de la Departamentul de Poliţie din New York a fost fotografiat cumpărând o pereche de cizme pentru un om desculţ. Fotografia a avut ecou internaţional, însă, mai târziu, reporterii de la New York Daily News au descoperit omul desculţ nu era nici fără adăpost, nici deosebit de amabil cu privire la interesul manifestat faţă de persoana sa și refuzase toate ofertele de a fi ajutat de către serviciile sociale sau de către familie.

Oamenii străzii, o problemă teologică

Teologii nu au ajuns la un consens cu privire la problema persoanelor fără adăpost. Ar fi trebuit acel om să nu fi primit încălţămintea cumpărată? Arnold Cohen, președinte al Parteneriatului pentru persoanele fără adăpost din New York, consideră că aceasta este o întrebare pusă într-o manieră greșită. „Noi ar trebui să ne întrebăm de ce există atât de mulţi oameni pe străzi”, a declarat Cohen pentru Huffington Post. Când a fost întrebat dacă ofiţerul DePrimo a făcut ce trebuia prin cumpărarea acelor cizme l-a citat pe Maimonide, un filozof evreu, care a spus: „Noi ar trebui să dăm fără să judecăm”.

„Și Iisus a zis ‘dă celor care cer’, a amintit David Gushee, istoric și profesor de etică creștină la Universitatea Mercer, apoi a adăugat că, probabil, în secolul 21, mandatul lui Iisus are nevoie de o notă de subsol care să menţioneze că cel mai bun mod de a oferi este prin direcţionarea acţiunilor caritabile spre cei care știu cum să o administreze inteligent.

Eric Gregory, profesor de religie la Universitatea Princeton, a remarcat că parabola biblică a „Samariteanului milos” nu ţine cont dacă o persoana este săracă și nedemnă de atenţie caritabilă. „Samariteanul milos nu s-a oprit și l-a întrebat pe omul pe marginea drumului ‘cum s-a întâmplat aceasta'”, a declarat Gregory pentru Huffington Post. „El a răspuns la o nevoie imediată”, a conchis profesorul de religie.

Oamenii religioși au probleme de compasiune

Dincolo de controversele pe care le poate provoca un asemenea caz, rămâne o realitate faptul că mila pare să fie o trăsătură mai puţin dezvoltată de oamenii religioși, potrivit concluziilor cercetării publicate în jurnalul medical Social Psychological and Personality Science.

„Persoanele religioase îşi bazează ajutorul mai puţin pe partea sentimentală, cât pe doctrine, identitate sau preocupări privind reputaţia”, a spus psihologul Robb Willer, coautor al cercetării şi psiholog la Universitatea din California. Într-unul dintre studii efectuat pe 1.300 de americani adulţi s-a descoperit că compasiunea a fost mai des întâlnită la atei sau oamenii foarte puţin religioşi, comparativ cu credincioşii convinşi. În urma unui alt experiment cu adulţi ce au vizionat un clip despre copiii săraci, cei mai puţini religioşi au dat mai mulţi bani. „Deşi ateii şi agnosticii sunt consideraţi mai puţin de încredere, cel puţin în SUA, atunci când simt compasiunea au tendinţa să îi ajute mai mult oamenii pe de lângă ei decât persoanele religioase”, a spus Willer.

Soluţia?

Suntem responsabili ne întrebăm de ce sunt oamenii săraci, să solicităm programe sociale pentru aceștia, să-i sprijinim pe cei care se implică în mod direct în acest demers. Însă, mai mult de atât, ar trebui să fim preocupaţi în a le oferi în mod personal săracilor. Nu doar pentru că ar fi cel mai eficient, ci pentru că întâlnirea directă cu cei care suferă este importantă pentru propria bunăstare și dezvoltare spirituală. „În această lume murdară, ar fi mai mult decât suficient”, a subliniat Paul Brandeis Raushenbush, senior editor la Huffington Post.