Izharudeen: musulmanii vor să domine lumea

49

Dominarea mondială a Islamului este o temă favorită a liderilor religioși musulmani. Ea va fi dezbătută weekendul acesta la Londra, în cadrul unei conferinţe de reînviorare a lumii islamice.

Unul dintre cei doi vorbitori principali ai The International Islamic Revival Conference este șeicul britanic Choudary. Liderul este cunoscut ca un virulent opozant al lumii occidentale, în special America (vezi video).

Choudary consideră că comunitatea musulmană internaţională este în derivă, motiv pentru care scopul conferinţei este oprirea acestui proces. „Una din chestiunile majore care ar trebui să fie în grija musulmanilor de azi este restabilirea califatului, în care legea șaria este implementată la nivel de stat", susţine Choudary. Aceasta ar fi numai o etapă, la nivel de state, în cadrul unui proces mai larg, cu aspiraţii globale.

Izharudeen este termenul cheie pentru dominaţia mondială islamică. El a fost ales ca titlu pentru conferinţa de la Londra. Mai mult decât o ţintă mondială a credincioșilor musulmani, Choudary identifică în ea drept „unicul obiectiv" al mișcărilor serioase islamice. „Credem că statele occidentale, unde șaria nu a fost niciodată implementată în istoria lor, vor fi într-o zi guvernate de șaria. Este făgăduinţa lui Allah."

Un alt speaker al conferinţei, liderul belgian Abu Imran spune că Europa este teritoriu islamic. Mai mult decât atât, Imram susţine că „Steagul islamic se va ridica deasupra Casei Albe." Aceeași idee a unei ţinte finale, o răspândire a Islamismului la nivel mondial, se regăsește și în discursul lui: „Credem că Islamul va domina lumea și lucrăm la acest concept."