Rapperul Ja Rule, într-un interviu pentru HuffPost Live a declarat că până acum nu s-a simţit niciodată ca făcând parte din biserică, iar în ciuda faptului că se spune că eşti acceptat aşa cum eşti, acest lucru nu este adevărat.
Rapperul şi actorul Ja Rule, al cărui nume real este Jeffrey Atkins, de 37 de ani a vorbit despre experienţa sa spirituală în cadrul recentei lansări a filmului „I´m In Love With A Church Girl", un film creştin, în care el este unul dintre protagonişti. De asemenea, el a împărtăşit câteva din sentimentele şi experienţele sale legate de biserică şi de Dumnezeu, notează global.christianpost.com.
În turul pe care l-a făcut împreună cu colegii săi, prin biserici, pentru a promova filmul, de multe ori era întrebat dacă acesta a avut vreun impact spiritual asupra lui. Ja Rule a povestit că deşi răspunsul său era mereu afirmativ, nu s-a simţit niciodată cu adevărat acceptat în bisericile creștine. Simţea că în ciuda faptului că i se spunea că este primit așa cum este, acest lucru nu se și întâmpla, în mod autentic.
De curând, însă, a avut ocazia să meargă la biserica Hillsong Church, New York, unde spunea că a fost impresionat atât de clădire şi amplasarea ei, cât şi de oamenii şi de predica ascultată acolo. Pentru prima dată s-a simţit cu adevărat bine la biserică și, povestea rapperul, a simţit că acele cuvinte rostite de predicator făceau apel la inima lui şi s-a hotărât să-l accepte pe Dumnezeu în viaţa lui. De asemenea, a simţit pentru prima dată că, într-adevăr, este acceptat, primit aşa cum este.
Primul contact real pe care l-a avut cu biserica creștină, deşi în tinereţe frecventa Biserica Martorii lui Iehova, a fost în închisoare, unde a stat doi ani, fiind condamnat pentru un delict de evaziune fiscală şi posesie ilegală de arme. Acolo, el a avut ocazia de a rămâne singur cu el însuşi şi de a-şi analiza viaţa. A petrecut aproape tot timpul citind Biblia şi gândindu-se mai serios la ceea ce înseamnă relaţia cu Dumnezeu.
Ja Rule nu este singura celebritate care frecventează biserica Hillsong, deschisă în luna octombrie, 2010. Alături de el, participă la serviciile de cult şi cântăreţul Justin Bieber, actriţa şi cântăreaţa Vanessa Hudgens şi Tyson Chandler.