Zeci de fete creștine sunt răpite în Pakistan

228

Avocatul Sardar Mushtaq Gill, președintele organizaţiei Legal Evangelical Association Development (LEAD), a realizat o listă de 28 de fete creștine care au fost răpite, torturate, violate, căsătorite cu forţa și obligate să renunţe la religia lor, în intervalul noiembrie 2018-2019. În realitate, numărul de răpiri este mai mare și în creștere, susţine Gill, pentru că „familiile victimelor evită, de obicei, să obţină ajutor din partea oficialilor și a poliţiștilor, care susţin făptașii cruzi, dar influenţi”.

Președintele LEAD prezintă pe site-ul organizaţiei povestea Mariei, o fată creștină de 15 ani, care a fost răpită din casa ei, din orașul Sheikhupura, provincia Punjab, și violată de un om de afaceri local, Muhammad Sajid, și de alţi patru tovarăși ai acestuia. Tatăl Mariei, căruia doi martori i-au povestit despre răpirea fiicei sale, l-a căutat pe omul de afaceri, dar acesta l-a ameninţat că va primi cadavrul fiicei sale, în cazul în care va anunţa poliţia despre incident. O zi mai târziu, Sajid a adus-o pe tânără acasă.

Răpirea fetelor din familiile creștine și hinduse este o practică destul de obișnuită în Pakistan, afirmă președintele LEAD, care subliniază că, după răpire, fetele sunt violate, obligate să se căsătorească cu violatorii și convertite cu forţa.

„Unele grupuri pentru drepturile omului încă definesc persecuţia într-un mod perimat, dar persecutorii au găsit noi modalităţi de a persecuta minorităţile religioase, transformându-le în politici care ar putea fi implementate în sectorul guvernamental și privat”, notează Gill, explicând că cele mai vulnerabile minorităţi din Pakistan sunt creștinii și hindușii.

„Este o realitate tristă aceea că zeci de copii de sex masculin și de sex feminin sunt supuși abuzului sexual și violenţei aproape în fiecare zi”, a declarat și Samson Salamat, președintele grupului interconfesional Rwadari Tehreek, care a organizat o campanie împotriva violului și un protest pe 15 iunie.

Salamat le-a solicitat autorităţilor locale să organizeze sesiuni de sensibilizare a ofiţerilor de poliţie și a altor oficiali cu privire la aceste încălcări ale drepturilor omului, care rămân nepedepsite „din cauza lacunelor din sistemul judiciar”. De asemenea, susţine Salamat, modul în care sunt tratate victimele în secţiile de poliţie le traumatizează încă o dată.

Grupurile islamice radicale sunt tot mai influente în Pakistan, ţară în care creștinii reprezintă 2% (3,9 milioane de persoane) dintr-o populaţie de peste 200 de milioane de persoane. Creștinii sunt frecvent ţinta atacurilor violente ale extremiștilor și sunt trataţi de societate ca fiind „necuraţi”. Acuzaţiile de blasfemie, care pot duce la detenţia sau uciderea creștinilor, îi determină pe aceștia să fie reticenţi în a-și exprima credinţa. Aproximativ 700 de femei și de fete creștine sunt răpite anual în Pakistan și forţate să se căsătorească cu bărbaţi musulmani, potrivit organizaţiei Open Doors UK.