„Blasfemia”, pedepsită cu biciul de saudiţi

74

Un bărbat din Australia a fost condamnat în Arabia Saudită la 500 de lovituri de bici şi un an de închisoare pentru blasfemie, iar un american a primit în Thailanda 2 ani şi jumătate de închisoare pentru că a jignit familia regală.

Australia a făcut apel la clemenţă după ce Mansor Almaribe a fost condamnat la 500 de lovituri de bici şi un an în închisoare de către un tribunal din Arabia Saudită. Iniţial, australianul a fost condamnat la doi ani de închisoare, împreună cu cele 500 de lovituri de bici, dar instanţa a redus sentinţa cu un an. Bărbatul a scăpat relativ uşor, având în vedere că legislaţia musulmană poate condamna la moarte blasfemiatorii.

Joe Gordon, americanul care a denigrat familia regală, a fost condamnat prima dată la 5 ani de închisoare, pedeapsa micşorându-i-se ulterior. În Thailanda, sistemul juridic este foarte aspru, mai ales când vine vorba de familia regală. Nu de puţine ori au fost condamnate persoane împotriva cărora nu existau dovezi.

Sursa: CNN , news.yahoo.com