CCEE cere ONU să apere minorităţile religioase

10

Adunarea plenară a Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), alături de Fundaţia Apel la Conştiinţă, a adoptat o declaraţie comună, pe care au înaintat-o liderilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care solicită apărarea minorităţilor religioase.

Semnatarii declaraţiei cer ONU să adopte o rezoluţie de apărare a minorităţilor religioase, printr-un angajament politic şi social în apărarea acestor oameni şi în sprijinul libertăţii religioase.

Apelul vine ca urmare a creşterii constante a manifestărilor violente şi a persecutării creştinilor, precum şi a altor grupuri religioase, în diferite părţi ale lumii.

„Condamnăm toate actele şi ameninţările de violenţă, de distrugere, de deteriorare sau de punere în pericol, îndreptate împotriva minorităţilor religioase, inclusiv distrugerea de locuri de cult sau a textelor religioase sacre de orice fel", precizează textul declaraţiei.

Sursa: Catholica