Etichetă: libertate religioasa

Martin Luther figurează printre marile personalităţi ale lumii noastre. Dintre personalităţile născute în Germania, doar Einstein, Bach și Beethoven îl depășesc pe Martin Luther ca notorietate.

„Pentru mine, creștinismul solicită încetarea muncii în cursul zilei de duminică. Este vorba despre mult mai mult decât a merge la Biserică”.Aceasta este declaraţia Celestinei Mba, concediată de către angajator pentru dorinţa ei de a avea duminica liberă în vederea participării la serviciile de închinare.

Henric al VIII-lea a declanşat un lanţ extraordinar de evenimente în anii 1530, când a ales să se desprindă de Biserica Romano-Catolică. Gestul lui, uluitor pentru acea vreme, l-a transformat în primul monarh european care a negat puterea papalităţii şi, totodată, în „Liderul suprem“ autoproclamat al bisericii din Anglia. Acest articol analizează de ce şi...

Subiectul libertăţii de conștiinţă în istoria teritoriilor românești este unul delicat și paradoxal. Românilor le place să se considere o naţiune tolerantă, inclusivistă și ospitalieră.

Când reformatorul scoţian John Knox, discipolul lui Calvin, scria în 1560 în favoarea pedepsei cu moartea pentru eretici, el îl ataca mai ales pe Sebastian Castellio. John Knox nu știa atunci că îl ataca pe părintele ideii de libertate religioasă în creștinism.

Existenţa quakerilor și a baptiștilor în Rhode Island se datorează influenţei lui Roger Williams, care a susţinut cu hotărâre libertatea de conștiinţă.

Adventiștii consideră conceptul de libertate religioasă drept esenţial în misiunea lor. „Separarea dintre biserică și stat oferă cea mai bună ocrotire libertăţii religioase și este în conformitate cu declaraţia lui Iisus: «Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!» (Matei 22:21).“

Thomas Helwys a scris în 1611 cea mai timpurie mărturisire de credinţă baptistă și faimoasa sa lucrare „A Short Declaration of this Mistery of Iniquity“.

Pe continentul îmbătrânit de o religie irelevantă au apărut – pe lângă protestanţii luterani, calviniști și anglicani – arminienii.

Acea fatidică zi de 1 iunie 1660 nu era prima când Mary Dyer făcea drumul spre spânzurătoare. Data anterioară scăpase de moarte ca prin urechile acului.

Anabaptiștii reprezintă o ramură radicală a Reformei Protestante din secolul al XVI-lea, care milita pentru o reformă completă a bisericii.

Anglicanul James Madison, influenţat de prezbiterianul calvinist John Witherspoon, a colaborat cu baptiștii persecutaţi ai Virginiei pentru a impune conceptul libertăţii religioase și de...

În cartea „The Legacy of John Calvin“, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.

Secolul al XVI-lea, un timp în care persecuţia religioasă și războiul erau frecvente, a fost martorul unor schimbări de proporţii. Una dintre vocile schimbării a fost Erasmus din Rotterdam, „un campion al păcii și al toleranţei religioase“.

Una dintre surprizele secolului al XX-lea în materie de libertate religioasă a fost Dignitatis Humanae Persona, prima declaraţie despre libertatea religioasă promulgată oficial de către Biserica Romano-Catolică în 1965, la sfârșitul celui de-al doilea Conciliu de la Vatican.

Aureliu Augustin (354-430) este cunoscut pentru experienţa creștină dramatică pe care a descris-o în Confesiuni și pentru gândirea teologică fertilă, care a marcat teologia până azi.

Reforma protestantă a fost un râu tumultuos, a cărui curgere a început să devină vizibilă în 1517. O contribuţie semnificativă la această erupere au avut-o afluenţii săi – mișcările (pre)reformatoare: valdenzii, albigenzii, lolarzii, husiţii etc., adevărate izvoare ale curentului principal protestant, care a preluat forţa lor în curgerea lui prin istorie.

La baza conceptului de libertate religioasă stă chestiunea închinării. Libertatea religioasă este libertatea de a te închina potrivit propriei conștiinţe.

Odată cu prelungirea pandemiei și cu impunerea diverselor restricţii asociate cu ea, unii creștini au început să simtă că anumite restricţii le încalcă libertatea religioasă sau libertatea ca principiu, ceea ce ar putea favoriza restrângerea exercitării actului religios la un moment dat.

În Anglia secolului al XVII-lea, mulţi copii cu părinţi anglicani nonconformiști au experimentat teroarea persecuţiei. În aceste povești, rar relatate, de suferinţă loială, putem descoperi rădăcinile firave ale acceptării sociale tot mai mari a unei idei noi: toleranţa religioasă.

Deși astăzi societatea occidentală acceptă în general că libertatea credinţei și a exprimării religioase este un drept înnăscut al omului, această poziţie a apărut numai după secole de intoleranţă și persecuţie religioasă și după secole de ură interreligioasă atât de puternică, încât a generat frecvent războaie de religie.