Atentat antisemit cu 11 morţi la o sinagogă din Pittsburgh

89

A strigat: „Toţi evreii trebuie să moară!” și, cu arma în mână, americanul Robert Bowers (48 ani) a luat viaţa a 11 credincioși evrei strânși pentru sărbătorirea Sabatului în sinagoga Tree of Life din cartierul evreiesc Squirrel Hill, Pittsburgh. Înainte ca poliţia să îl aresteze, a reușit să rănească alte 6 persoane.

Bowers, aparent suporter al mișcării antisemite alt-right, a fost acuzat de 29 de încălcări ale legii, între care „11 acuzaţii de obstrucţionare a exercitării credinţei religioase rezultând în moarte” și „11 acuzaţii privind utilizarea unei arme pentru a comite omucidere”, „4 acuzaţii de obstrucţionare a exercitării credinţei religioase care a rezultat în rănire fizică a unui ofiţer public” și „3 capete de acuzare vizând descărcarea unei arme în timpul și în relaţie cu o infracţiune violentă”. Pentru primele două capete de acuzare, bărbatul este pasibil de pedeapsa cu moartea, o sancţiune pe care chiar președintele ţării a sugerat că ar fi oportună. Donald Trump a descris atacatorul ca fiind un „maniac” și a recomandat ca Statele Unite să „își înăsprească legile privind pedeapsa cu moartea”. „Acești oameni trebuie să plătească preţul suprem. Lucrurile acestea trebuie să înceteze”, a spus liderul de stat, care a adăugat totodată că atentatul a avut „puţin de-a face” cu legislaţia americană privind controlul armelor. „Dacă ei ar fi avut protecţie în interior”, a mai spus președintele, „poate că situaţia ar fi fost alta acum”.

Primarul din Pittsburgh, Bill Peduto, a declarat ziua de sâmbătă drept „cea mai neagră zi din istoria orașului”. „Cred că abordarea de care avem nevoie este aceea de a vedea cum ne asigurăm că armele, numitorul comun al fiecărui atentat din America, nu mai sunt la îndemâna celor care caută să își exprime ura prin crimă”, a mai spus primarul orașului.

Duminică, după atentat, sinagoga a fost acoperită de florile și lumânările aduse de cei care au dorit să își exprime solidaritatea cu familiile victimelor. „Veţi vedea o revărsare de dragoste și sprijin și o comunitate mai unită”, a promis Molly Butler (34 ani), care a venit să aducă un omagiu victimelor. „Nu doar în comunitatea evreiască, ci în Pittsburgh, în ansamblu.” Iar femeia a avut dreptate. O campanie de finanţare participativă lansată de două grupuri musulmane a permis colectarea a peste 80.000 de dolari pentru supravieţuitorii şi apropiaţii celor 11 persoane ucise în atentat, relatează AFP. Operaţiunea lansată pe site-ul LauchGood şi-a atins scopul iniţial, de 25.000 de dolari, în şase ore, al doilea obiectiv, de 50.000 de dolari, după o zi şi vizează acum să strângă 100.000 de dolari. La ora 01.00 GMT, donaţiile depăşeau 85.000 de dolari.

Tot ieri, papa Francisc a deplâns atentatul de la sinagogă și s-a rugat ca Dumnezeu să ajute lumea să „stingă erupţia de ură din societăţile noastre”.

Atentatul comis de Bowers este „probabil atentatul cu cele mai multe victime ucise pe care l-a suferit comunitatea evreiască în istoria Statelor Unite”, a declarat organizaţia Anti-Defamation League (ADL). „Din nefericire, acest atac violent (…) are loc într-o perioadă despre care ADL raportează că prezintă o creștere a incidenţei atacurilor antisemite, dar și a hărţuirii online antisemite”, a declarat Jonathan Greenblatt, CEO în cadrul ADL.