India pe jar! Un potenţial conflict între musulmani şi hinduşi

391

Posibilitatea reeditării unora dintre cele mai sângeroase violenţe interreligioase din India ultimilor 60 de ani a pus în alertă autorităţile indiene. Aproape 200.000 de militari sunt cantonaţi în Ayodhya, iar elicopterele militare sunt pregătite pentru intervenţie în cazul în care ar izbucni un conflict între hinduşi şi musulmani.

   

    Obiectul disputei este centrul religios Babri Masjid, din oraşul Ayodhya, despre care hinduşii pretind că este locul de naştere al zeului lor, Ram. Înalta Curte Allahabad va pronunţa în cursul acestei zile verdictul care va fi, desigur, în defavoarea uneia dintre cele două părţi, notează BBC.

    Proprietatea mult disputată este locul unde s-a aflat moscheea Babri (datând din secolul al XVI-lea), demolată de naţionaliştii hinduşi în 1992. Gestul a fost urmat de conflicte violente, în cursul cărora 2.000 de musulmani şi hinduşi şi-au pierdut viaţa.

    Verdictul va stabili dacă moscheea va fi reconstruită pe locul respectiv sau dacă hinduşii vor construi un templu închinat zeului Ram.

    Serviciile de mesagerie mobilă au fost sistate temporar pentru a-i împiedica pe cei foarte îndârjiţi să incite la violenţă. De asemenea, jurnaliştilor şi canalelor mass-media li s-a cerut să evite transmiterea de mesaje şi difuzarea de imagini care ar putea inflama starea de spirit a credincioşilor hinduşi sau musulmani.

    „Fac încă o dată un apel la populaţie să menţină pacea", a spus Palaniappan Chidambaram, ministrul de interne. Un apel similar, semnat de premierul indian Manmohan Singh a fost publicat în câteva cotidiane, musulmanii şi hinduşii fiind rugaţi să respecte legea şi să accepte decizia tribunalului.

    Mai mulţi actori de la Bollywood, atât hinduşi, cât şi musulmani, au lansat un apel către comunităţile religioase hinduse şi musulmane, îndemnându-i pe credincioşi să îşi păstreze calmul. Conform agenţiei Reuters, fosta Miss World Priyanka Chopra a făcut la rândul său un apel, atrăgând atenţia că în India „toate religiile coexistă de atâta vreme".

    Aflate în alertă pentru a preveni un conflict care ar putea însemna sute sau chiar mii de victime, autorităţile indiene par să nu acorde aceeaşi importanţă situaţiilor în care membrii sau liderii unor biserici creştine cad victime extremiştilor hinduşi sau musulmani. Pastorul penticostal Shivanda Siddi a fost agresat de câţiva extremişti hinduşi în timp ce conducea un serviciu religios. După ce l-au bătut o jumătate de oră în faţa membrilor bisericii, agresorii au chemat poliţia. L-au agresat iarăşi, în faţa autorităţilor poliţieneşti, pastorul fiind arestat apoi sub acuzaţia de convertire silită a membrilor bisericii pe care o slujea, notează The Christian Post. În cursul anului 2010 s-au înregistrat deja 106 astfel de incidente, în India.