Poate „iubirea creștină” să tolereze „mândria gay”?

438

Când prietenul lui i-a mărturisit că are mai multe relaţii extraconjugale (despre care soţia lui știe) și că se droghează „moderat", scriitorul american John Backman nu a putut decât să se întrebe dacă nu cumva asistă la o transformare a ceea ce presupune identitatea creștină. Și nu se referea la prietenul lui (care nu e creștin), ci la el însuși, credinciosul contrariat de provocarea de a-i iubi pe cei care nu îi împărtășesc valorile.

„Din când în când, mă surprind regândind un răspuns la provocarea ‘cât de mare să fie îmbrăţișarea care îi cuprinde pe cei altfel?'”, mărturisește scriitorul. Backman recunoaște că această provocare este greu de soluţionat și pentru că ea implică paradoxuri de tipul „dacă un creștin trebuie să iubească toţi oameni, atunci trebuie să îi iubească și pe criminali și pe teroriști.” În plus, nu cumva radicalizând toleranţa, se diluează ceea ce înseamnă identitatea creștină?

Care este limita deschiderii și acceptării faţă de cei care pun sub semnul întrebării valorile tradiţionale? Evenimente recente și reacţiile ce le-au urmat demonstrează că limitele nu sunt foarte ușor de stabilit.

Primul arhiereu al Bisericii Episcopale care a recunoscut public faptul că este homosexual, Gene Robinson, a generat replici intense după ce a declarat, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea ABC din Australia, că Iisus a trăit după „un stil de viaţă alternativ”, petrecând mult timp în compania ucenicilor și iubindu-i.

Declaraţia lui Robinson se înscrie în aceleași coordonate de redefinire a valorilor tradiţional creștine, mizând pe ideea progresului în gândire: „acei creștini care sunt credincioși și progresiști vor înţelege Biblia în contextul ei. (…) Nu poţi lua un concept din zilele noastre pentru a-l aplica la o scriptură antică, fără să violentezi acea scriere”, a afirmat episcopul în susţinerea ipotezei sale.

Pe aceeași lungime de undă se află și decizia-surpriză adoptată de Cercetașii din Statele Unite. Deși, încă de la înfiinţare, organizaţia a refuzat să accepte ca membrii persoanele cu orientare homosexuală, în urmă cu doar câteva zile, Cercetașii au redefinit noţiunea de „acceptare”.

Numeroase instituţii creștine i-au acuzat însă că, prin această hotărâre, au subminat valorile centrate în jurul familiei, patriotismului și moralităţii. Drept urmare, mai multe biserici au anunţat că vor renunţa să mai finanţeze proiectele acesteia, motivând că organizaţia și-a abandonat standardele creștine, relatează abcNEWS.

Raportul dintre principii (și tradiţie) vs. relevanţă (și adaptare) se construiește în condiţiile unei presiuni din ce în ce mai mari de partea recalibrării. Fapt pentru care mai mulţi gânditori creștini au luat o poziţie fermă de partea tradiţiei. Construind ecuaţii false, noua toleranţă creează un nou vocabular pentru o societate care suprimă idealurile creștinismului de virtute, convingeri sănătoase și libertate, afirmă, de exemplu, Josh Mc Dowell, în cartea Noua toleranţă.

Această presiune a adaptării la noile tendinţe a constituit o permanentă dilemă pentru biserica creștină. Imediat ce „Împărăţia lui Christos devine adecvată lumii, creștinismul e desfiinţat”, avertizează Michael Horton, profesor la Westminster Seminary California, în cartea Beyond Culture Wars.

Este o certitudine faptul că tendinţa de a accepta orice fel de comportament în numele toleranţei poate determina diluarea valorilor care altădată erau considerate sacre. Rămâne o provocare a creștinismului actual să demonstreze existenţa unui echilibru care evită extremele lipsei de relevanţă, dar și pe cea a ștergerii identităţii.