3 motive pentru care creştinismul tace în faţa persecuţiilor din Orientul Mijlociu

421

„Unii ar putea crede că oroarea a cuprins amvoanele și stranele bisericilor americane. Nu a fost așa. Tăcerea a fost aproape asurzitoare". Aceasta a fost afirmaţia prin care o jurnalistă de la Fox News a expus eșecul creștinilor de a-şi apăra confraţii din întreaga lume, în condiţiile presecuţiilor cu care aceștia se confruntă.

Tăcerea Occidentului cu privire la persecuţiile creștinilor din Orient a atras în ultimul timp atenţia multor persoane interesate să își explice fenomenul. Însă, vocile celor care semnalează această problemă sunt relativ puţine. De ce nu sunt urmașii lui Iisus din lumea vestică mai conștienţi și mai implicaţi în drama cu care se confruntă coreligionarii lor din alte părţi ale lumii, se întreabă și scriitorul Jonathan Merritt, într-un articol publicat pe RNS. El încearcă să identifice trei motive pentru care această realitate este posibilă.

În primul rând, o vină principală aparţine mass-mediei, în sensul că persecuţia creștină este slab menţionată de către aceasta. Paul Marshall de la Institutul Hudson spune că persecuţia, care include și discriminarea, afectează aproximativ 600 – 700 milioane de creștini la nivel global. Potrivit unui studiu Pew Forum 2011, creștinismul este religia cea mai persecutată din lume, 130 de ţări fiind atinse de acest fenomen.

Luând în calcul aceste date, este greu de înţeles de ce subiectul nu apare mai frecvent la emisiunile de știri. În opinia lui Meritt, nu există decât un singur răspuns la această întrebare: zona în care o mare parte din persecuţii se desfășoară este Orientul Mijlociu. Acest amănunt nu poate fi neglijat, jurnaliștii de la USA Today constatând că persecuţia creștinilor din Orientul Mijlociu este „una dintre cele mai neacoperite evenimente din știrile internaţionale". În spatele acestei aparente enigme se ascunde o explicaţie simplă. Jurnaliștii sunt rezervaţi în abordarea unor subiecte sau relatarea unor evenimente de teama de a nu fi percepuţi ca islamofobi sau rasiști. 

În opinia lui Merritt, o a doua cauză este generată de criza economică. Un sondaj LifeWay Research 2010 a raportat că 79% dintre biserici au afirmat că recesiunea a avut un impact negativ asupra lor. În consecinţă, tendinţa bisericilor a fost identificarea unor modalităţi de protejare a instituţiei. Astfel, bisericile nevoite să își ajusteze bugetele au fost preocupate de identificarea soluţiilor pentru evitarea reducerilor salariale și de personal. Practic, în timpul recesiunii, bisericile s-au concentrat mai mult spre interior, nu spre exterior. 

Drept consecinţă, instituţiile religioase au început să devină tot mai puţin conștiente de problemele cu care se confruntă Biserica la nivel global. Aceasta nu înseamnă că nu le pasă, ci mai degrabă că nu știu ceea ce se întâmplă sau poate că știu, dar sunt atat de concentrate pe iniţiative „mai importante", încât le neglijează pe cele care nu le privesc în mod direct.

Și nu în ultimul rând, cea de a treia cauză este reprezentată de „războiul cultural". În general, creștinii americani sunt angajaţi în unele probleme politice, concentrându-se aproape exclusiv pe avort, căsătoria gay și libertatea religioasă. În aria de interes a acestei ultime preocupări nu sunt incluse și experienţele prin care trebuie să treacă creștinii din Orientul Mijlociu. Preocuparea de bază rămâne cea a unei „pseudopersecuţii" a lor, așa cum o definește Merritt. În opinia sa, pretenţiile de persecuţie a americanilor creștini, comparativ cu cea a creștinilor din Orient este o formă de „comedie ieftină într-o ţară în care două treimi din cetăţeni pretind a fi creștini, unde darurile către biserici sunt deductibile fiscal, unde pastorii pot opta pentru securitate socială și nimeni nu este restricţionat să se închine unde dorește".

De ce, totuși, interesul faţă de Orient este atât de scăzut? Fiindcă „mare parte din atenţia creștinilor s-a concentrat în altă parte", a afirmat Merrit. Și tocmai în acest timp, oameni de aceeași credinţă sunt torturaţi sau uciși. De aceea, a mai afirmat el, „în faţa unei astfel de opresiuni, tăcerea nu este o opţiune".