Mărturia unui voluntar în Africa despre „creștinismul tribal”

1049

„Iadul sunt ceilalţi oameni", spunea filosoful J. P. Sartre. Însă P. J Utterback, voluntar din Corpul Păcii, i-ar modifica puţin cuvintele. „Diavolul este în mijlocul nostru", este concluzia tânărului american, după doi ani de predat la o școală dintr-o ţară subsahariană.

Fără să fi avut interese spirituale anterioare, Utterback a ajuns să se declare convins că vrăjitoria este o forţă, iar Diavolul, o entitate reală. „Ignorarea Diavolului implică un risc, iar noi, occidentalii, trebuie să ne trezim din somn”, avertiza americanul într-un articol New Oxford Review, în care relata despre experienţa lui ca voluntar în Malawi.

Biserica Catolică nouă din Malawi este un tulburător amestec de creștinism și obiceiuri tradiţionale. Africanii nou-convertiţi nu au renunţat complet la tradiţiile tribale atunci când au îmbrăţișat creștinismul. Unii percep acest amestec ca pe o diluare a credinţei, care trădează incapacitatea bisericii de a denunţa unele practici tribale complet opuse creștinismului.

Aceste practici străvechi sunt cele care i-au trezit interesul tânărului american pentru lumea spirituală, fascinându-l și îngrozindu-l în același timp. În Malawi, Utterback a înţeles că una dintre cele mai radicale reminiscenţe precreștine – vrăjitoria – este mai mult decât o superstiţie, este o colaborare reală cu ocultul.

Voluntarul american este convins că populaţia occidentală a căzut în „capcana de a crede că Diavolul nu există”. Astfel s-a expus unui imens pericol: „Ar trebui să ne întrebăm de ce credinţa noastră este atât de rece”, spunea el pentru New Oxford Review.

N-a fost mereu așa

Vrăjitoria, ca formă de manifestare a forţelor malefice, are un trecut care se pierde în negura istoriei. Acum câteva secole, majoritatea creştinilor practicanţi aveau convingerea cã, în schimbul loialităţii, Diavolul îşi împrumută puterile vrăjitoarelor. De altfel, chiar Biblia le interzice explicit credincioșilor să apeleze la serviciile ghicitorilor, cititorilor în stele și ale vrăjitorilor. Însă unii creștini au impus violent ascultarea de această interdicţie.

„Vânătoarea de vrăjitoare de la Salem”, din secolul al XVI-lea, este o istorie sinonimă cu isteria. Într-o lume a obscurităţii în Evul Mediu, biserica i-a determinat pe oameni să creadă că printre ei se află unii care şi-ar fi vândut sufletul forţelor malefice. Sabatul vrăjitoarelor sau liturghiile negre erau percepute ca forme concrete ale posedării demonice.

Asemenea manifestări par acum absurde omului occidental. Istoricii susţin însă,, că Diavolul a reprezentat un vector al imaginarului alimentat de o frică teribilă de puterile răului. Unul dintre cei mai cunoscuţi istorici specialiști în istoria medievală, Jean Delumeau, evidenţiază în cartea Păcatul și frica cum o „maladie a fricii” a determinat o predicare care evidenţia mai mult „Infernul decât Paradisul”.

Diavolul azi

Teama de Diavol nu este însă de domeniul trecutului. Bibliografia despre Diavol este uriașă și crește zi de zi. Mass-media are un rol important în menţinerea interesului faţă de subiecte paranormale. Fenomene mediatizate precum Poltergeist continuă să suscite panică și convingeri ferme că Diavolul există, chiar și printre cei altfel nereligioși.

Cel mai recent caz de generare a unei spaime artificiale a fost în New York. Un „copil al Diavolului” este lăsat liber prin oraș, iar reacţia oamenilor este incredibilă. Farsa a fost reușită, adunând nu mai puţin de 18 milioane de vizualizări în doar câteva zile. Dincolo de aspectul horror al evenimentului, reiese cu claritate că în mentalul colectiv încă se menţine imaginea unui Diavol cu o înfăţișare înspăimântătoare, tributară unei imagini medievale. În fapt, filmele de groază nu sunt decât proiecţia unei asemenea percepţii colective cu un impact tot mai consistent între iubitorii ecranizărilor de acest gen și nu numai.

Chiar și religia populară, tradiţională, menţine o abordare mitologică, fantastică cu privire la înfăţișarea și exprimarea Diavolului. Poate că tocmai această abordare mitică a Răului a generat un pesimism proiectat spre viitor, „constituind una dintre cauzele descreștinării Occidentului”, după cum afirma Jean Delumeau.

Diavolul mâine

Din perspectivă creștină, o abordare onestă, realistă, ar trebui să plece de la demitizarea Diavolului. Însă, în prezent, asistăm la opoziţia a cel puţin două tipuri de perspectivă. Ceea ce unii pot percepe ca o demonstraţie clară a puterii Diavolului, oamenii de știinţă interpretează ca un element circumscris banalului. Psihologii susţin că la rădăcina acţiunilor malefice stau cauze psihologice obişnuite, fapt care a determinat decretarea „răului suprem” ca fiind un simplu mit, notează Scientific American.

Dacă știinţa relativizează existenţa Diavolului, la nivel popular se afirmă convingerea existenţei sale. Biserica creștină, sub diferite forme, alimentează această convingere. Mai mult chiar, exorcismul, ca ritual religios care are ca scop expulzarea unei entităţi malefice dintr-o fiinţă vie, nu doar că a supravieţuit, ci ia amploare, după cum anunţă The Telegraph.

Într-o formă mult mai simplă, exorcizarea este practicată în cadrul ritualului botezului, însă funcţia sa este mai degrabă simbolică. Biserica Romano-Catolică își specializează tot mai mulţi preoţi în exorcizări, pentru a face faţă numărului tot mai mare de astfel de cereri. De exemplu, Biserica din Spania s-a confruntat în ultima perioadă cu numeroase cazuri care sunt „peste competenţele psihologilor” și care se petrec cu „o frecvenţă cutremurătoare”, a explicat arhiepiscopul Madridului, Antonio Maria Rouco Varela.

Dacă, pe de-o parte, cultura secularizată circumscrie imaginea Diavolului în mitologie. Pe de altă parte, în zonele în care asistăm la o revitalizarea a convingerilor religioase se observă și o revitalizare a credinţei că Diavolul este real. Astfel de tendinţe au un ecou clar în istoria care a arătat deopotrivă că imaginea Răului poate fi caricaturizată și transformată în sursă de spaimă. Viitorul va demonstra dacă oamenii sunt capabili să înveţe ceva constructiv din erorile trecutului.