Mesaj istoric al papei Francisc, înregistrat pe mobil

1351

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org îl numește istoric, Papa Francisc le-a trimis un mesaj, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries.

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org îl numește istoric, papa Francisc le-a trimis un mesaj, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries.

Penticostalii și charismaticii sunt, în prezent, grupul religios creștin cu cea mai mare rată de creștere, în 2011, aceștia însumând deja peste 500 de milioane de membri, al doilea grup creștin ca mărime, după catolici.

Cum s-a ajuns la acest gest? Aparent spontan. Pe 14 ianuarie 2014, papa Francisc a primit vizita lui Anthony Palmer, episcop și lider ecumenic din partea Comuniunii Bisericilor Anglicane Episcopale (una dintre multele grupări separate de Biserica Anglicană), pe care papa îl descrie ca „prieten de multă vreme”. Palmer, el însuși un charismatic care urma să participe la conferinţa organizată de Kenneth Copeland, l-ar fi întrebat pe Francisc dacă dorește să le transmită participanţilor un mesaj. Iar Francisc, care i-a spus lui Palmer că are deja în minte ce vrea să transmită, a venit cu ideea de a înregistra pe loc mesajul, cu telefonul mobil.

Francisc a fost cald, spontan și deschis, ceea ce a făcut ca rezultatul să devină istoric. Este primul apel de acest tip, în istoria mesajelor pentru unitate transmise de papi în ultimele decenii. Din nou, diferenţa de personalitate și abordare dintre Francisc și predecesorii săi se demonstrează a fi una capabilă de gesturi și rezultate neașteptate.

Prietenul papei – separat de Biserica Anglicană, ambasador al unităţii catolice

Pe 21 ianuarie, în faţa liderilor charismatici și penticostali, discursul cu care Anthony Palmer a prefaţat mesajul video al papei s-a dovedit, la rândul său, a avea o miză specială. El a declarat că a venit „în spiritul lui Ilie” pentru întoarcerea inimilor copiilor spre părinţi și a părinţilor spre copii, cu referire la redescoperirea unităţii între catolici și protestanţi. „Divizarea este de la Diavolul”, a mai spus Palmer, care crede că după semnarea unei declaraţii comune catolico-luterană, în 1999, în care este stipulat că neprihănirea se capătă prin har, fără merite, și în vederea faptelor bune, protestul lui Luther, care a dus la formarea protestantismului, s-a încheiat.

„Fraţi și surori, protestul lui Luther s-a încheiat. Ce se întâmplă cu al vostru?” Aceasta a fost întrebarea fundamentală a lui Palmer. Interesant este că episcopul sugerase deja auditoriului care ar fi răspunsul potrivit, ilustrat de experienţa propriei soţii: „Când soţia mea a înţeles că poate fi catolică și charismatică și evanghelică și penticostală și că lucrul acesta este pe deplin acceptat de Biserica Catolică, mi-a spus că i-ar plăcea să-și replanteze rădăcinile în cultura catolică. Și așa a făcut.”

„Să ne dăm unii altora o îmbrăţișare creștină”

Participanţii la conferinţă au avut apoi ocazia să urmărească scurtul apel video al papei. Prin Palmer, papa și-a transmis salutul frăţesc cu „bucurie și nostalgie” — cu bucurie, pentru că „știm că Domnul lucrează peste tot în lume” și cu nostalgie, pentru că fraţii creștini „sunt separaţi din pricina păcatului, păcatelor noastre”.

Momentul culminant al mesajului a fost acela în care papa a creat o analogie între visul lui pentru unitatea tuturor creștinilor și reunirea patriarhului Iosif cu fraţii săi, relatată în Geneza. Dragostea aduce înapoi ceea ce a fost dezbinat, a transmis, într-o notă de încărcătură emoţională, Francisc.

Marea diferenţă, ușor sesizabilă, între istoria biblică și realitatea prezentă, este maniera în care Francisc a propus reclădirea unităţii. Dacă în cazul lui Iosif și al fraţilor săi, unitatea s-a refăcut pe baza rezolvării trecutului (Iosif i-a testat pe fraţii săi să vadă dacă s-au schimbat), Papa Francis a făcut un apel la unitate prin invitaţia de a transfera vinovăţia asupra tuturor: „Cine este vinovat? Toţi suntem vinovaţi. Toţi am păcătuit. Este unul singur fără păcat, Domnul.”

Atât Palmer, cât și Francisc au trecut cu vederea multiplele diferenţe teologice care au dus la și au întreţinut separarea protestanţilor de catolici, precum și cauzele istorice și culpa care au lăsat în urmă zeci de mii de martiri. Palmer a rezumat simplist protestul reformatorilor din secolul al XVI-lea la chestiunea neprihănirii prin credinţă, iar Francisc a accentuat exclusiv dragostea în mesajul său și a făcut un apel la susţinere reciprocă în rugăciune.

„Acum 47 de ani, așa ceva era imposibil”

La finalul mesajului, participanţii la conferinţă s-au ridicat în picioare cu entuziasm și s-au unit în rugăciune pentru Suveranul Pontif. A urmat o sesiune de vorbire în limbi. Vizibil încântat de atenţia acordată de papă, Kenneth Copeland, unul dintre cei mai cunoscuţi pastori charismatici americani, care conducea întâlnirea, remarca: „Cerul este entuziasmat cu privire la aceasta… Știţi ce este cel mai entuziasmant pentru mine? Când am intrat în pastoraţie, cu 47 de ani în urmă, așa ceva era imposibil.” La final, Palmer l-a înregistrat pe Copeland răspunzându-i lui Francisc în numele tuturor la mesajul trimis. Apoi, Palmer l-a invitat pe Copeland la Vatican, iar acesta a primit invitaţia cu promptitudine.

„Eveniment istoric”

Așa este evaluat mesajul video al papei, pe site-ul catholic.org, de către părintele Randy Sly, fost episcop anglican, ordinat ulterior ca preot catolic: „Ca și alte jurisdicţii ale anglicanismului, am bătut la ușa Vaticanului pentru a explora relaţiile și canalele deschise pentru comunicare. Știam că o asemenea lucrare se va face foarte încet. Toate acestea au făcut din recentul clip video al Papei Francisc un eveniment istoric. Tehnologia a făcut ca mesajul să poată fi transmis cu ușurinţă, dar inima unui om care dorește atât de mult unitatea creștină a fost ceea ce a făcut ca aceasta să se întâmple imediat … Fie ca acesta să reprezinte începutul a ceva puternic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

O carte scrisă cu 100 de ani înainte

Un fragment dintr-o carte emblematică a autoarei adventiste cu educaţie metodistă, Ellen White, creează o conexiune foarte instructivă în acest context. Cititorii vor decide singuri în ce măsură mesajele episcopului Anthony Palmer și cel al Papei Francisc evocă următoarele cuvinte, vechi de aproape un secol:

„Romano-catolicismul este privit în prezent de protestanţi mult mai favorabil decât în anii precedenţi. În ţările unde nu este predominant catolicismul și unde supușii papei adoptă o atitudine conciliantă pentru a dobândi influenţă, se manifestă o indiferenţă în creștere faţă de doctrinele care separă bisericile reformate de biserica papală. Câștigă teren ideea că, în fond, nu ne deosebim în punctele principale atât de mult cum s-a presupus și că o concesie mică din partea noastră va duce la o mai bună înţelegere cu Roma. A fost o vreme când protestanţii puneau mare preţ pe libertatea de conștiinţă plătită atât de scump. Ei își învăţau copiii să aibă oroare de papalitate și considerau că a căuta să fie în armonie cu Roma ar însemna lipsă de loialitate faţă de Dumnezeu. Dar ce sentimente diametral opuse sunt exprimate în prezent.” Ellen White, Tragedia veacurilor, cap. 35.

Motivele pentru care autoarea era îngrijorată de o asemenea evoluţie a evenimentelor sunt prezentate în capitolul 35 al cărţii citate și cititorii pot evalua relevanţa pe care acestea o păstrează și astăzi.

La final, merită să ne gândim la o întrebare: Poate exista într-o familie unitate adevărată, în dragoste, fără adevăr? De fapt, mai întâi, poate exista dragoste fără adevăr? Mai degrabă, în lipsa soluţionării divergenţelor dintre bisericile creștine, în spiritul dragostei dar și al adevărului biblic complet, reunirea bisericilor creștine ar deveni o aparenţă care ar pecetlui soarta celor cinci secole de la Reforma care a cerut întoarcerea la creștinismul Noului Testament.

Sursa foto: captură YouTube