Mesajul lui Dalai Lama pentru noul preşedinte Barack Obama

101

Printre mesajele de felicitări transmise de oficialităţi din toată lumea preşedintelui Obama, care săptămâna aceasta a câştigat un nou mandat la Casa Albă, se numără şi cel al liderului spiritual al tibetanilor, Dalai Lama.

„Când aţi fost ales în 2008, aţi inspirat lumea cu un apel de a prelua responsabilitatea pentru probleme cu care ne înfruntăm ca şi cetăţeni globali. De atunci, aţi făcut eforturi de a fi pe măsura încrederii pe care publicul american a pus-o în dumneavoastră. Cred că aţi fost reales datorită acestui efort," scrie Dalai Lama într-o scrisoare.

În scrisoare, care poate fi citită pe site-ul Administraţiei Centrale Tibetane, liderul spiritual al tibetanilor îi mulţumeşte preşedintelui pentru „încurajarea eforturilor de a găsi o soluţie de pace la problemele din Tibet," scrie Huffington Post.

Politica Statelor Unite nu susţine independenţa Tibetului, un lucru pe care nici Dalai Lama nu şi-l doreşte. Cu toate astea, după ce s-au întâlnit în Washington, în 2011, liderul tibetan a spus că preşedintele american este sincer interesat de suferinţa celor din Tibet. Întâlnirile dintre cei doi au atras critici din partea autorităţilor chineze, care i-au cerut lui Obama să nu îl mai primească pe Dalai Lama.

Dalai Lama este doar unul dintre liderii spirituali care l-au felicitat pe Obama, sugerând ce ar trebui să se întâmple în noul mandat. Papa Benedict i-a trimis şi el un mesaj de felicitări, în care îşi exprima speranţa că preşedintele va fi ghidat de „idealuri de dreptate şi libertate", făcând aluzie la încălcările libertăţii religioase, prin reforma din sistemul de sănătate, prin legea Obamacare.