Mesajul papei pentru Traian Băsescu: „Vreau să fii bun”

66

Preşedintele Traian Băsescu, împreună su soţia sa, au fost vineri într-o vizită istorică la Vatican, pentru o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea.

Preşedintele Băsescu l-a mai vizitat pe papă şi în 2008, însă la reşedinţa de vară de la Castelul Gandolfo. De data aceasta a fost mai impresionat de papă, pe care l-a găsit „mai puternic decât acela cu care m-am întâlnit în 2008", în ciuda faptului că papa demisionează din cauza stării precare de sănătate.

La sfârşitul acestei vizite de suflet, nu politică, preşedintele a plecat cu sentimentul că papa a avut un mesaj clar pentru el: „Vreau să fii bun", citează Mediafax, „pentru că avem nevoie de o lume mai bună şi avem nevoie să fim mai buni unii cu alţii".

Vorbind despre papă ca despre unul dintre cei mai mari teologi şi filosofi contemporani, preşedintele a admis că este o vizită care nu se va repeta şi a mulţumit pentru mesajul de solidaritate transmis de Biserica Catolică către credincioşii ortodocşi.

Preşedintele a făcut afirmaţiile la Roma, în prezenţa reprezentanţilor comunităţilor religioase ortodoxe, catolice şi greco-catolice româneşti de la Roma.