A refuzat comoditatea și liniștea atât de dorite și căutate azi pentru că a văzut nevoile oamenilor simpli și, fără să vrea, a stârnit o revoluţie a dragostei. Istoria a înscris-o pe răbojul ei, nu cu vreun titlu de nobleţe, ci simplu: Maica Tereza.

Pe numele adevărat Agnes Gonxha Bojaxhiu, Maica Tereza s-a născut în 1910, în Albania, devastată la vremea aceea de război şi sărăcie. Alăturându-se Ordinului Misionar de Călugăriţe „Surorile Loreto“, a lucrat ca profesoară timp de 20 de ani, după care a avut revelaţia că misiunea sa este să fie slujitoarea celor mai săraci dintre săraci. „În ceea ce priveşte chemarea mea, eu aparţin lumii. În ceea ce priveşte inima mea, eu aparţin în întregime inimii lui Iisus“ – a fost mottoul care i-a călăuzit paşii.

Înţelegând că nedoriţii, neiubiţii şi uitaţii de lume erau mai săraci decât aceia care nu aveau ce să mănânce, Maica Tereza a fondat Organizaţia Misionarelor Carităţii (în 1950), în îndepărtata Indie. Lecţiile de simpatie, compasiune, umilinţă şi sacrificiu pe care le-a predat, prin exemplul personal, zi de zi, au transformat-o în mama săracilor şi, totodată, într-un exemplu creştin grăitor pentru întreaga lume.

Premiul Nobel pentru Pace, primit în 1979, a încununat şi a confirmat valoarea şi impactul activităţii sale. Acceptând premiul, Maica Tereza l-a dedicat celor oprimaţi, celor pe care i-a servit. Conştientizându-şi influenţa câştigată odată cu trecerea anilor, precum şi interesul manifestat de mass-media pentru activitatea sa, Maica Tereza a vorbit de la cele mai înalte tribune ale lumii despre situaţia tragică a celor săraci. Uneori, a şocat publicul cu afirmaţii categorice – „cel mai mare distrugător al păcii este avortul“, spunea ea – sau prin critici severe care au vizat materialismul, mişcările feministe şi dezinteresul pentru sufletele celor amărâţi şi obidiţi.

Îmbinând perfect altruismul, curajul, dedicarea şi dragostea, Maica Tereza a devenit, după cum subliniază enciclopedia The 100 Most Influential Women of All Time (Cele mai influente 100 de femei din toate timpurile), una dintre femeile care au scris istoria şi au transformat mentalităţile vremii. În 1985, când i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii, preşedintele american Ronald Reagan a declarat: „Unii oameni, foarte puţini, sunt cetăţeni ai lumii, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Maica Tereza este unul dintre ei.“

Organizaţia înfiinţată de ea în India a devenit model pentru numeroase fundaţii similare, deschise în cele mai diverse colţuri ale lumii: Italia, Tanzania, Venezuela, Uniunea Sovietică, Albania sau Cuba. Astăzi, peste un milion de voluntari asociaţi cu Organizaţia Misionarele Carităţii lucrează pentru nevoiaşii de pe şase continente. Maica Tereza continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, indiferent de religie sau apartenenţă naţională.

Citește și: O lună de bunătate

Maica Tereza