Inventarea tiparului mobil

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

Soarele creștin al rușilor

Cu pași grăbiţi, doi străini trec pe străzile pline de forfotă ale Constantinopolului. Clopotele mari îngână agale chemarea la slujbă, în timp ce toaca zorește pașii credincioșilor spre locul de închinare. „Sfânta Sofia“ se ivește măreaţă, cu porţile larg deschise, așteptând pelerinii căutători de mântuire.

Capodopera teologică a Reformei

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

Sunetele spun slava lui Dumnezeu

Anul 1685 a oferit lumii doi dintre cei mai mari compozitori ai ei: Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Händel. Prezenţa marilor subiecte biblice în capodoperele creaţiei lor nu...

Un predicator neobișnuit

Abordarea evanghelistică a lui Finney era profund înrădăcinată în teologia sa. El susţinea că omul are o natură total decăzută și că este salvat prin har, doar prin credinţă.

Grigore I cel Mare | Primul mare papă medieval

Grigore I cel Mare a fost considerat un mare sfânt, unul dintre cei şase părinţi apuseni ai Bisericii, primul călugăr devenit papă şi unul dintre cei mai importanţi papi.

Atanasie | Apărătorul Noului Testament

Noul Testament ar fi putut arăta altfel, în absenţa lui Atanasie cel Mare, episcop de Alexandria și părinte al Bisericii creștine din secolul al IV-lea.

Visul unui rege | Martin Luther King și Evanghelia eliberării

La vârsta de 34 de ani a mișcat naţiunea americană printr-un discurs despre cel mai mare vis al său. La 35 de ani a fost laureat cu Nobelul pentru Pace. La 39 de ani și-a încheiat viaţa subit, lăsându-și visul moștenire generaţiilor următoare.

O viaţă sub cruce și o moarte pe rug

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

De la Ierusalim la Roma

„Roma a devenit, cu bune și cu rele, Ierusalimul creștinismului, iar dealul Vaticanului, Golgota vestului. Crucea a fost înlocuită cu sabia, simbolul cuceririi și al puterii.”

Marea persecuţie

O mișcare atât de vie și de deosebită de cultele imperiale, cum era creștinismul, nu putea să nu atragă atenţia slujitorilor de la temple, a intelectualilor și a oficialităţilor.

Edictul de la Milan

Constantin a semnat Edictul de la Milan, marcând simbolic finalul persecuţiei lui Diocleţian și definind politica religioasă a lui Constantin.

Odiseea Mayflower

„Pământ! Pământ!“ Era 19 septembrie 1620, o zi aspră și ploioasă de toamnă, când vasul englez Mayflower acosta la ţărmul Americii.

Augustin, omul mileniului

Filosofia și teologia sa au dominat gândirea umană mai bine de un mileniu. Până în secolul al XIII-lea, la Toma de Aquino, Augustin a fost fără îndoială cel mai important gânditor al perioadei medievale.

Căderea comunismului

Comunismul este singurul rival serios al creștinismului. Martin Luther King, Jr.

Summa Theologica | Dansul teologiei cu logica

„Summa Theologica” este o sistematizare a întregii teologii creştine şi constă în aproape trei mii de articole organizate în trei părţi majore.

Somnul raţiunii și monștrii lui Goya

„Dacă aș fi torturat, aș mărturisi orice. Aș mărturisi că am fost sultanul Turciei“, spune Goya, într-un film al lui Milos Forman. „Nu, n-ai face-o!“ – îl contrazice părintele Lorenzo, dar Goya insistă: „Aș mărturisi orice pentru a evita chinurile.“

Plăcuta povară a istoriei

„Analiza trecutului prin lentilele prezentului poate induce în eroare; după cum se întâmplă și dacă ignorăm existenţa acestor lentile. Totuși povara înţelegerii stă asupra noastră: noi trebuie să evaluăm lumea trecutului, nu e sarcina trecutului să ofere lumii noastre precedente facile sau povești interesante.” Cristopher Tyerman

Dominoul lui Henric

Din dorinţa de a-și asigura moștenitor la tron, Henric al VIII-lea a provocat un efect de domino care, în cele din urmă, avea să schimbe faţa Americii și a lumii.

Botezul de foc

Nu există probabil niciun grup în întreaga istorie creștină care să fi fost atât de nedrept judecat ca anabaptiștii.

Și-au luat crucea și au ucis

Primele 8 zile ale Conciliului de la Clermont au trecut greu. Deşi participanţii erau aparent ocupaţi cu discuţiile despre reforma cluniacă sau excomunicarea regelui Filip pentru adulter, adevărata preocupare de interes...