Dorinţa de a avea prieteni joacă un rol important în parabola ispravnicului necinstit (Luca 16:1-10), angajat de un om bogat pentru a avea grijă de vastele lui proprietăţi.
Atunci când omul bogat a început să aibă suspiciuni legate de cinstea administratorului, acesta a început să ia măsuri pentru a-și proteja viitorul, reducând datoriile altora pentru a le cumpăra bunăvoinţa. Banii la care renunţa nu erau ai săi, dar prin intermediul lor spera să obţină mai multă siguranţă, orice ar fi adus viitorul. Astfel, în mod sistematic, în cel mai mare secret, el a început să-și transfere sume importante într-un cont invizibil.
Administratorul necinstit și-a câștigat astfel noi „prieteni”. Dar cât crezi că l-au primit acești așa-ziși prieteni în casele lor, după ce și-a pierdut postul? Poate că l-au ajutat timp de mai mulţi ani. În orice caz, beneficiile unor astfel de prietenii nu se prelungesc la infinit. Ele pot fi culese doar în această viaţă.
Prieteni adevăraţi?
Evanghelia după Luca ne spune că fiul risipitor avea și el prieteni. Doar că prietenia lor a durat doar atât cât el a avut ceea ce își doreau ei. Îndată ce și-a pierdut banii, prietenii au dispărut. Nu îi erau prieteni adevăraţi – și nici el nu le fusese un prieten adevărat. În cele din urmă, a rămas singur (și flămând), porcii fiind singurii lui tovarăși. Prietenii fiilor risipitori și ai administratorilor necinstiţi nu rămân prea mult timp prin preajmă.
Pe fundalul acestei parabole, Iisus transmite un mesaj foarte puternic: „Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice” (Luca 16:9). Ce a vrut să spună Iisus? Cu siguranţă, El nu declară că locuinţele cerești pot fi obţinute prin înţelegeri pământești viclene. Mântuirea nu este de vânzare și nici nu se poate obţine prin șiretlicuri. Cerul este un dar, ceva gratuit. Dar Iisus a ales să ne încredinţeze nouă bunurile Sale. Averea Lui trebuie folosită în mod responsabil; orice aranjament sau decizie neînţeleaptă ar putea aduce lângă noi prieteni temporari, dar nici casele lor, nici inimile lor nu ne vor găzdui permanent. Iisus ne cere să gestionăm lucrurile acestei lumi cu gândul la veșnicie.
Lucrurile pe care le deţinem nu ne aparţin mai mult decât îi aparţineau ispravnicului necinstit bunurile stăpânului său.
Parabola ne amintește să nu tratăm cu ușurătate bunurile primite – fie că este vorba de bani, de statut sau de putere – pentru că nimic de pe pământ nu va dura veșnic. Lucrurile pe care le avem, inclusiv educaţia primită, nu ne aparţin mai mult decât îi aparţineau ispravnicului necinstit bunurile stăpânului său. Suntem doar administratori ai resurselor primite de la Dumnezeu și, prin urmare, trebuie să acţionăm cu prudenţă, în mod inteligent, cu discernământ spiritual și cu un spirit de chibzuinţă. Conștientizarea faptului că lucrurile materiale sunt temporare ar trebui să nască în noi sentimentul de finitudine, umilinţă și modestie cu privire la ceea ce avem și facem. Tocmai pentru că știm că banii noștri se vor termina în cele din urmă, ar trebui ca atenţia noastră să fie abătută dinspre bani (sau orice lucru de valoare deţinut aici) spre bogăţiile eterne.
Dacă ţinta noastră este veșnicia, atunci vom gestiona orice resursă într-un mod care să ne facă vrednici de urarea de bun-venit a Mântuitorului nostru: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).
Slujirea, calea de a-ţi face prieteni pentru eternitate
Luăm parte la bucuria Stăpânului nostru atunci când acţionăm în vederea răscumpărării altora. Nu există o bucurie mai mare decât aceea de a fi o verigă în lanţul mânturii altcuiva. Lumea noastră nu va dăinui, dar oamenii pe care îi aducem cu noi în Împărăţia lui Dumnezeu vor trăi veșnic și vor fi o sursă de bucurie nesfârșită, pentru noi și pentru ceilalţi. Astfel de oameni reprezintă singura noastră bogăţie.
Întotdeauna va exista categoria celor care trăiesc doar pentru această viaţă, fără a lua în calcul veșnicia.
Nu trebuie să ne descurajăm dacă eforturile noastre nu dau rezultate rapide. Nimeni nu ar fi putut lucra mai înţelept decât Iisus. Cu toate acestea, unii L-au urmat din motive superficiale. Întotdeauna va exista categoria celor care trăiesc doar pentru această viaţă, fără a lua în calcul veșnicia.
Fiecare creștin are privilegiul de a-i influenţa pe cei din cercul lui. Dacă ești student, de exemplu, poţi atinge viaţa colegilor și profesorilor tăi într-un mod în care nimeni altcineva nu ar reuși, pe căi hotărâte de Duhul Sfânt. Orice am deţine și orice am fi, fiecare dintre noi are sfera lui de influenţă, în care exemplul său este esenţial.
Cele patru parabole enunţate în capitolele 15 și 16 ale Evangheliei după Luca ridică o întrebare crucială: iubim această lume mai mult decât Îl iubim pe Dumnezeu?
Dacă mergem pe urmele Lui, ne vom folosi timpul și influenţa pentru a-i căuta pe cei pierduţi.
Avem nevoie să ne examinăm inima și viaţa, pentru a vedea dacă dragostea pentru El ne determină să urmăm exemplul păstorului care și-a pierdut o oaie, pe cel al femeii care și-a rătăcit una dintre monede sau pe cel al tatălui care și-a pierdut fiul. Dacă mergem pe urmele Lui, ne vom folosi timpul și influenţa pentru a-i căuta pe cei pierduţi.
Cel mai bun mod de a administra darurile Stăpânului este acela de a le împărţi cu mână largă, în mod gratuit, și altora. De fapt, aceasta este singura cale de a avea o mulţime de prieteni în ceruri și de a fi găsiţi credincioși în lucrurile care ne-au fost încredinţate.
O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
