Moartea controversată a creştinului egiptean arestat în Libia

28

Vestea recentă despre moartea creştinului egiptean copt Ezzat Hakim Atallah, care fusese reţinut în custodie de către grupul islamic militar Unitatea de Siguranţă Preventivă, a făcut rapid înconjurul lumii, atrăgând dezaprobarea susţinătorilor drepturilor omului.

Arestat în data de 10 februarie împreună cu alţi şapte creştini, dintre care patru egipteni, şi acuzat pentru intrare ilegală în ţară, dar şi pentru tentativa de convertire la creştinism a musulmanilor din Libia, Atallah a murit după o lună de detenţie, informează guardian.co.uk.

Deşi apropiaţii susţin că bătăile repetate şi şocurile electrice la care creştinul a fost supus în închisoarea din Benghazi au condus la moartea sa, sursele oficiale relatează că decesul ar fi survenit pe fondul problemelor de sănătate ale lui Atallah, care suferea de diabet şi de o afecţiune cardiacă.

Prozelitismul este ilegal în Libia, iar arestările frecvente ale celor care îl practică sunt adesea însoţite de tratamente inumane sau tortură. Religion Today informează că, pe parcursul detenţiei sale, Ezzat Hakim Atallah ar fi fost spitalizat o singură dată, pe 6 martie, fără a primi tratamentul medical corespunzător, din cauza incapacităţii sau a lipsei de voinţă a personalului din spital, deşi bărbatul se afla în stare gravă.

Această situaţie nu este una singulară în zonă, The Guardian menţionându-i pe cei 55 de creştini arestaţi sub acuzaţia de a fi încercat să răspândească religia creştină în Libia şi eliberaţi, la începutul lunii martie, prin intervenţia Ministrului de Externe al Egiptului.