„Noul ateism" își construiește megabiserici

1209

Până nu de mult, Adunarea de Duminică era doar un grup de atei, care organiza întâlniri ce strângeau o mână de oameni în clădirea unei foste biserici din Londra. Duminica aceasta însă, inaugurarea „sucursalei" din Los Angeles, SUA, a strâns mai mult de 400 de persoane. Alte adunări în San Diego, Nashville, New Yok au înregistrat un succes asemănător.

Adunările arată ca o duminică tipică la orice megabiserică, notează reporterii Associated Press. Sute de oameni, printre care și familii cu copii, se strâng pentru câteva ore să asculte muzică, să asculte o „predică" inspiraţională și să aibă un timp de reflecţie. Singurul lucru care lipsește este Dumnezeu. Fondatorii Adunării de Duminică, duoul britanic Sanderson Jones și Pippa Evans, se află într-un turneu prin Statele Unite și Australia pentru a strânge donaţii de 800.000 de dolari și a putea înfiinţa astfel „sucursale" în toată lumea. Într-un comunicat de presă, Jones face referire la sute, dacă nu, chiar mii de noi comunităţi.

Așteptările lui poate par exagerate, dar există o realitate cruntă în spatele lor. Conform unui sondaj relizat de Pew Forum anul trecut, 20% dintre americani spun nu că nu au nicio afiliere religioasă, un procent care a respectat un trend ascendent în ultimii cinci ani. Cercetătorii Pew spun că în aceste procente se regăsesc și cei care spun că au o credinţă în Dumnezeu, dar nu au nicio legătură cu o religie organizată.

„În Statele Unite există senzaţia că dacă nu ești spiritual, nu ești patriot. Atunci, o grămadă de seculari vor să demonstreze că sunt oameni buni, părinţi buni și cetăţeni superiori, creând astfel de locuri. Sunt o minoritate, dar una destul de mare cât să aibă succes", explică Phil Zuckerman, profesor de studii seculare la Colegiul Pitzer.

Ideea unei astfel de biserici i-a venit lui Jones, când era la un concert de colinde, acum șase ani. „Îmi plăcea foarte mult, dar simţeam că este fals, pentru că, de fapt, era ceva în care nu credeam", spune Jones. Așa că în afară de religie, Jones vrea să păstreze tot ceea ce înseamnă biserică. „Dacă te gândești, în biserică ai muzică grozavă, ai discuţii profunde, te gândești cum să devii mai bun, cum să îi ajuţi pe cei din jur și cum să ai relaţii grozave. Ce e de neplăcut la asta?"

Mai mult decât atât, Jones și Evans speră că în curând să poată oferi în bisericile lor și alte servicii, precum școală duminicală, căsătorii, înmormântări. Nicole Steeves, o bibliotecară de 36 de ani care lansează Adunarea de Duminică în Chicago, explică că de când a devenit mamă a simţit absenţa lucrurilor pe care le întâlnise în biserică: prietenia bazată pe convingeri comune, întreaga reţea de ajutorare a bolnavilor, de îngrijirea a copiilor, iar ea asta vrea să creeze. Stuart Balkham este un arhitect de 31 de ani, care va deschide împreună cu soţia lui un centru în Brighton. El a crescut în Biserica Anglicană și spune că „Adunarea de Duminică va copia multe tradiţii creștine, dar fără lucrurile care ne deranjează pe noi, cei care nu suntem religioși", citează AP.

Citiţi și Ce se întâmplă într-o biserică ateistă? (VIDEO)

Dar pe măsură ce biserica ateistă se aseamănă din ce în ce mai mult cu biserica teistă, se schimbă și discursul privind cearta istorică dintre teism și ateism. Dacă la început Adunarea de Duminică respingea vehement teismul, pe care îl și batjocorea, acum tonul este mult mai împăciuitor, iar strategia este cu totul alta. „Cât de ateistă ar trebui să fie Adunarea?" scria Jons într-un blog recent. „Răspunsul scurt este: nu foarte."

„Biserica Ateistă, ca și concept, ne-a făcut bine. Ne-a adus publicitate", a elaborat Evans. „Dar termenul nu are conotaţi negative. De multe ori se crede despre atei că sunt agresivi și vocali împotriva tuturor religiilor, când de fapt ateii, cel puţin cei din Marea Britanie, nu sunt definiţi de necredinţa lor, sunt mult mai mult de atât."

Strategia celor doi este foarte blândă. Nu fac „evanghelizare" printre credincioși, nu vorbesc împotriva teiștilor de vază și nu ţipă în gura mare că doar oamenii nebuni cred în ceva ce nu există. Modelul lor este rudă directă cu umanismul sau agnosticismul și nu este deloc apreciat de către ateii de „rasă pură". „Strategia de a-ţi crea o firmă centrată pe ceva în care nu crezi mi se pare o jignire a inteligenţei. În mod cert nu este bine să însușești ateismului aceste ritualuri spirituale, limbaj și imagistică de biserică", a declarat ateul Michael Luciano.

Și atunci de ce nu au folosit ca model întâlnirile tribale sau de ce nu au înfiinţat un club cultural? Astfel, „noul ateism" încearcă să se conecteze cu diverse comunităţi religioase cu care să poată ajunge la o identitate comună, bazată pe înţelegerea comună a ceea ce înseamnă să fii un om bun și drept. O asemenea strategie ar fi și o mișcare pragmatică pentru ateii influenţi care vor să participe în continuare la definirea societăţii și a politicii naţionale și să aibă un loc lângă mișcările religioase care și-au demonstrat importanţa și care nu vor dispărea prea curând. Dacă atacarea constantă a creștinismului nu a funcţionat, vor fi atei care vor schimba foaia și vor iniţia un dialog cu comunităţile religioase, pentru a avea acces egal la evenimentele religioase și pentru a fi recunoscuţi în comunităţile religioase. Se pare că cea mai bună metodă a ateismului de a rămâne implicat în istoria umanităţii este să sară în cârca comunităţilor religioase, care în numele unei bune înţelegeri se vor oferi singure să îl ducă la destinaţie.