O biserică din Texas oferă instruire în folosirea armelor

44

O biserică baptistă din Texas plănuiește să găzduiască un curs de instruire în folosirea armelor, spunând că oferă cursul ca pe un serviciu în folosul comunităţii, deoarece există un interes foarte mare în acest domeniu, informează agenţia AP. În Texas, oricine dorește să poarte asupra sa o armă, trebuie mai întâi să parcurgă un curs.

„Am încercat mereu să avem o gândire inovatoare în privinţa modului în care răspundem la nevoile comunităţii și cred că acest curs se pliază bine pe această filosofie," a declarat Brad Foster de la Calvary Baptist Church din Dumas, pentru Amarillo Globe-News.

Încă două astfel de cursuri sunt programate dacă biserica va descoperi că mai există interes. Foster a spus că oameni din toate regiunile, nu doar membrii ai bisericii și-au exprimat interesul de a urma cursurile de instruire. Peste jumătate dintre cei înscriși sunt femei, o parte fiind și învăţătoare.

„Principala noastră grijă" vizavi de aceste cursuri, a declarat Jim Edlin, dirigintele Școlii Duminicale și organizator al cursului, „este că acestea sunt un punct nevralgic din punct de vedere politic, iar eu sunt, cu siguranţă sensibil la această realitate."

Discuţiile despre regimul armelor în America au intrat puternic pe agenda publică după carnagiul de la Universitatea Virginia Tech. Mulţi au reclamat atunci că legislaţia americană privind achiziţia de arme de foc este prea permisivă. Unii au mers până acolo încât să acuze că, în materie de arme, legislaţia SUA este încă la nivelul Vestului Sălbatic.