O ceremonie de întronizare mai simplă pentru un papă mai modest

279

Papa Francisc este hotărât să onoreze numele pe care şi l-a luat, al Sfântului Francisc de Assisi, călugăr fondator al ordinului franciscanilor, care şi-a trăit viaţă în sărăcie, modestie şi slujire a oamenilor de rând.

„Aş vrea atât de mult o Biserică săracă, pentru săraci", le-a spus Suveranul Pontif jurnaliştilor într-o întâlnire de sâmbătă.

De asemenea, presa italiană a informat luni că inelul pe care îl va purta Papa Francisc nu va fi de aur, ci de argint aurit. Inelul face parte din însemnele unui papă, iar Francisc îl va primi pe al său, la ceremonia de întronizare care se va desfăşura astăzi la Vatican, scrie Agerpres.

La eveniment sunt aşteptaţi zeci de lideri religioşi şi politici din toată lumea, precum şi sute de mii de oameni, în Piaţa Sf. Petru, de unde vor asculta mesa de întronizare a papei.

Ceremonia a fost simplificată faţă de cea de întronizare a Papei Benedict. Evenimentul va dura doar două ore, faţă de cele trei ore şi jumătate de la întronizarea din 2005. Francisc va începe ziua cu o plimbare prin Piaţa Sf. Petru pentru a saluta mulţimea. El va primi vizitele liderilor religioşi în bazilică după terminarea misei. Miercuri va primi mai mult de 30 de delegaţii reprezentând alte biserici creştine, iar vineri se va adresa ambasadorilor străini la Vatican şi va lua masa cu Benedict, în prima lor întâlnire după conclav, scrie Reuters.