Ortodoxia și românismul, o combinaţie letală în discursul politic

1712

Tema „românului ortodox” devine din nou o armă politică folosită aluziv în contextul apropiatei campanii pentru alegerile prezidenţiale. A fi ortodox, dar și român, pare să fie reţeta de succes în arena politică. Chiar dacă implică o asociere nefastă de termeni, care a mai fost utilizată în istoria naţională cu rezultate catastrofale.

Discursul pe care prim-ministrul l-a ţinut cu ocazia anunţării deciziei de a candida la preşedinţia României a generat acuzaţii din partea adversarilor politici. Însă, chiar și cetăţeanul simplu, neimplicat în luptele electorale, nu poate rămâne indiferent faţă de unele afirmaţii care, decriptate corect, pot stârni suficientă îngrijorare.

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Victor Ponta, prim-ministru al României și proaspăt candidat la alegerile prezidenţiale.

Puse în contextul întregului discurs, afirmaţii de acest gen ar putea fi interpretate ca o invocare legitimă a atributelor care pot recomanda pe cineva pentru ocuparea unui loc la Cotroceni. Drept urmare, ar fi putut fi ignorate. Nu a fost însă așa. Jurnaliștii, dar și politicienii au observat imediat că s-a creionat o temă subtilă de campanie electorală. Una care nu doar că îl vizează pe unul dintre potenţialii contracandidaţi, dar conţine implicit un risc de contaminare a societăţii.

Religia în discursul politic

Au trecut mulţi ani de când o campanie electorală nu a mai avut consistenţă religioasă la nivel de discurs. Desigur, ne-am obișnuit să vedem de fiecare dată politicieni gravitând în jurul bisericii și făcând cadouri financiare, însă afirmaţii explicite de ordin religios în campanie prezidenţială nu au mai fost făcute din anul 1996. Rămâne memorabilă întrebarea-capcană a lui Emil Constantinescu, pe care analiștii politici au calificat-o atunci ca o lovitură strategică de mare efect.

„Crezi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, a fost interogaţia în faţa căreia președintele în exerciţiu de atunci a pierdut mai mult decât puncte electorale. A ratat președinţia. Lovitura de graţie a primit-o în urma răspunsului oferit. Unul care l-a pus în opoziţie cu majoritatea românească: „Aţi declarat că sunteţi liber-cugetător. Asta înseamnă necredincios, deci om fără Dumnezeu”, a scos Emil Constantinescu asul din mânecă.

La aproape două decenii de la acel eveniment, asistăm la un reviriment al discursului politic punctat cu artificii religioase. De data aceasta, scopul combinaţiei nu este evidenţierea lipsei de credinţă a unui contracandidat, ci faptul că are o altă credinţă. Ceea ce, s-ar putea presupune, constituie un defect.

Iar în subsidiar putem identifica o amplificare a carenţelor: contracandidatul nu este nici tocmai… român. Sunt mai mult decât două note de subsol. În discursul politic apar ca amendamente transpuse într-o combinaţie letală: românismul și ortodoxia.

Nu este pentru prima oară când cele două bat palma „frăţește” pentru a contura o imagine ideală despre calitatea de a fi român. Nu oricum, ci ortodox. Fiindcă, așa cum aprecia istoricul Lucian Boia, minoritarul a fost întotdeauna apreciat ca străin, înainte de a fi considerat membru al naţiunii și cetăţean român.

Religie și naţionalism, un mariaj care a mai fost încercat

Tema românului ortodox este mai veche și a fost utilizată cu mare succes în perioada interbelică. Unul dintre artizanii acestei formule politico-religioase a fost renumitul Nae Ionescu, figură intelectuală de prim rang a perioadei interbelice. A marcat în mod fundamental evoluţia gândirii naţionaliste pentru o bună perioadă de timp. Cioran, Eliade, Noica s-au format sub bagheta sa. În Roza vânturilor, Nae Ionescu încearcă să dezlege o enigmă: poate un catolic (deci, un neortodox) să fie român?

Nu neagă că și catolicii plătesc taxe ca orice alt cetăţean român sau au participat la război pentru apărarea României. Însă, nu este suficient. Pot primi, cel mult, calificativul de „bun român”. De ce? Fiindcă „A fi român, nu ‘bun român’, ci român pur şi simplu înseamnă a fi şi ortodox.”

Nu trebuie ignorat nici cercul gândiriștilor din jurul lui Nechifor Crainic (profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti și membru al Academiei Române), cel care a influenţat cu gândirea sa naţionalist-teologică generaţii întregi de tineri.

Mulţi dintre aceștia vor fi canalizaţi spre mișcarea legionară, al cărei ideolog și mentor a devenit însuşi profesorul lor. Aceasta în condiţiile în care Crainic era adeptul unui model de tip fascist, care gravita în jurul a două concepte fundamentale: etnocraţie şi ortodoxie. Nici Nae Ionescu nu a avut ezitări în a îmbrăţișa cauza legionară, fiind unul dintre intelectualii rafinaţi ai grupării de extremă dreaptă.

Analizând doar aceste două cazuri proeminente, se poate concluziona asupra efectelor și direcţiei unor mentalităţi în care naţionalismul se intersectează cu religia. Cu zeci de ani în urmă, opţiunea aceasta putea fi înţeleasă, dar nu și justificată, fiind perioada tensiunilor naţionaliste premergătoare celei de-a doua conflagraţii mondiale. Cu atât mai puţin poate fi acceptabil acum un demers în care teme vechi, cu conţinut subversiv, sunt reînviate în scop electoral.

Atitudini contra

Reacţiile nu au întârziat să apară. Bineînţeles, mai întâi din spaţiul politic adversar prim-ministrului. Chiar cel vizat de afirmaţiile subtile ale liderului PSD a preferat să comenteze succint, afirmând că România este, totuși, un stat laic și că într-o campanie electorală nu este permis „să declari orice”.

În schimb, unul dintre liderii opoziţiei a transmis premierului o scrisoare deschisă prin care avertizează că prin afirmaţiile făcute se pășește „pe un teren periculos” și se deschide „o temă sensibilă”. Printr-o formulă plastică, acesta conchide că România ortodoxă este o „coroană de aur”, în timp ce minorităţile sunt „nestematele rare care o împodobesc”.

Mult mai incisiv a fost președintele României, ceea ce nu constituie chiar o mare surpriză. Întrebat dacă această strategie politico-religioasă va avea rezultate notabile, Traian Băsescu a afirmat recent într-o emisiune televizată că „la populaţia educată nu va conta. La populaţia care merge duminică de duminică la biserică şi care, în loc să dea 10 lei la doctor, dă 100 la biserică, vă asigur că va conta. După părerea mea va conta acest lucru.”

Cel mai probabil, pe aceasta s-ar putea să mizeze chiar strategii de campanie. Însă, merită spulberată pacea socială pentru niște voturi. Este morală deformarea unei percepţii pentru obţinerea unei funcţii politice?

BOR – actor în jocul politic?

Pusă cu spatele la zid în urma tensiunilor generate de discursul prim-ministrului, Biserica Ortodoxă Română a subliniat printr-un comunicat că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod. Patriarhia a precizat că a intervenit prin acest comunicat după ce, în ultimele zile, în dezbaterile politice au fost făcute referiri „nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale”.

Dincolo de apărarea justificată a propriei imagini, comunicatul BOR lasă nelămurită o problemă fundamentală: există o delimitare și de conţinutul afirmaţiilor prim-ministrului, adică de asocierea celor doi termeni invocaţi? Până în momentul de faţă nu au fost recunoscute implicaţiile negative ale ideilor lui Ionescu sau Crainic. Mai mult decât atât, ele au fost reluate cu succes în opera teologică a lui Dumitru Stăniloaie.

Pentru a înţelege pericolele prezentului trebuie analizate și asumate derapajele trecutului. Aducerea în atenţie a unor teme artificial create de campanie electorală ţine de jocul strategic. Însă, atunci când statele vestice îşi reafirmă laicitatea pe un ton ferm, emiterea unor declaraţii politico-religioase în contextul unei campanii electorale demonstrează că avem tot mai puţină tangenţă cu spiritul european.

Dincolo de potenţialul pericol care se ascunde în spatele unei construcţii strategice controversate, există și un element pozitiv. Readuce în atenţia publicului o temă de reflecţie și de dezbatere: perspectiva religioasă în alegerea politică. Se poate deschide uşa unor discuţii publice despre rolul religiei în politică și modul în care cele două se curtează reciproc. Este un aspect care nu poate fi negat, în ciuda tuturor comunicatelor emise. Ar fi o analiză de care românii au nevoie acum. Altfel, este posibil să asistăm la o altă campanie electorală cu prea multe jocuri de culise și cu o toxicitate sporită.