P. Copan: Dumnezeu nu e un monstru moral

50

Apologetul şi filosoful creştin Paul Copan le-a răspuns noilor atei care susţin că Dumnezeul prezentat în Vechiul Testament este un „monstru moral".

„Se pare că există un val tot mai mare de critică lansată în special împotriva concepţiei despre Dumnezeu prezentată în Vechiul Testament, considerată oarecum inconsecventă cu perspectiva Noului Testament despre Dumnezeu şi imorală", a declarat Copan, conform christianpost.com.

Reprezentanţii de vârf ai noului ateism, între care se distinge vocea lui Richard Dawkins, dar şi unii creştini Îl acuză pe Dumnezeul Vechiului Testament că a poruncit un genocid etnic împotriva canaaniţilor, că a permis sclavia şi că nu a luat măsuri împotriva poligamiei .

Apologetul Copan contrazice aceste acuzaţii şi susţine că uciderea canaaniţilor a fost un act motivat teologic şi moral, fiind o pedeapsă împotriva unor triburi ale căror practici religioase au inclus şi încurajat incestul, adulterul, bestialitatea şi alte atitudini deviante. De asemenea, el a arătat că nu orice s-a întâmplat în Israel trebuie să fie pus în seama lui Dumnezeu.

Copan crede că noii atei apelează la emoţiile publicului, dar că argumentele lor sunt lipsite de consistenţă intelectuală şi filosofică.

Paul Copan predă filosofie şi etică la Palm Beach Atlantic University (SUA). El şi-a expus apologia într-o carte intitulată „Is God a Moral Monster?: Making Sense of the Old Testament God".