Vaticanul: „ Big Bang-ul nu este în contradicţie cu credinţa”

Reverendul Jose Gabriel Funes, directorul Observatorului Vaticanului, vorbind despre expoziţia ştiinţifică pe care Vaticanul o va organiza la Pisa, a ţinut să precizeze că biserica este deschisă faţă de teoria ştiinţifică ce susţine că lumea a început cu o explozie cosmică acum miliarde de ani.

Creştină coptă nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace

„Mama Maggie" Gobran este nominalizată anul acesta la Premiul Nobel pentru Pace de câţiva membrii ai Congresului American. Este este fondatoarea organizaţiei creştine copte "Stephen's children" şi este cunoscută pentru acţiunile ei de ajutorare a oamenilor nevoiaşi din cartierele mărginaşe ale oraşului Cairo.

Oamenii de ştiinţă nu cred în războiul dintre religie şi ştiinţă

Un studiu recent realizat de Rice University aruncă o nouă rază de lumină asupra războiului ancestral dintre religie şi ştiinţă. Conform rezultatelor studiului, majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că religia este compatibilă cu munca de cercetare pe care o fac zilnic, conflictul în realitate fiind întreţinut mai mult de extremele celor două părţi.  

Exorcistul Romei: Papa a exorcizat două persoane

Supranumit „Exorcistul Romei”, preotul Amorth relatează o experienţă șocantă în cartea sa Ultimul Exorcist - Lupta mea împotriva lui Satan. Potrivit Părintelui Amorth, simpla prezenţă a Papei Benedict XVI a vindecat doi bărbaţi care au fost aduși în Piaţa Sf. Petru (Roma) în 2009.

Spania a renunţat la cursurile anti-creştine predate în şcoli

Din 2007, mai mult de 54.000 de părinţi au făcut plângeri împotriva guvernului spaniol care introdusese în sistemul de învăţământ public şi privat un curs obligatoriu, anti-creştin, care critica pe faţă biserica catolică. Într-un final guvernul a decis să abandoneze cursul.

Reclame cu „Dumnezeu poate vindeca”, interzise de ASA

Grupul religios Healing on the Streets (HOTS) din Wiltshire, Anglia, nu mai are voie să facă reclamă, nici măcar pe propriul site, cu mesaje de tipul „Dumnezeu poate vindeca", conform unei decizii Advertising Standards Authority (ASA).

Mexic: Uciși de cei pe care voiau să îi salveze

Un cuplu misionar american a fost ucis marţi în Monterrey (Mexic) în urma unui atac în propria locuinţă. Incidentul nu este singular, misionarii find adeseori victime ale luptelor de stradă dintre armată şi traficanţii de droguri din Mexic.

Opinie: Cum răspunzi la întrebarea „De ce există răul?”

Cea mai mare minciună aruncată în faţă creștinilor este că existenţa răului, a durerii și a suferinţei dovedesc că nu există Dumnezeu, spune autorul și apologetul Mark Mittelberg.

Vaticanul organizează o expoziţie ştiinţifică în Pisa

La o distanţă de 4 secole de la condamnarea lui Galileo Galilei ca eretic de către Inchiziţie, pentru susţinerea heliocentrismului, Vaticanul, alături de Institutul Naţional al Italiei pentru Fizică Nucleară, va susţine o expoziţie ştiinţifică în Pisa, oraşul natal al „părintelui ştiinţei moderne".

O femeie i-a citit atacatorului ei, din Biblie, timp de o oră

Presa americană relatează un incident șocant. O femeie din oraşul Shebly, statul Connecticut, i-a citit din Biblie timp de o oră şi l-a invitat la biserică pe bărbatul care a atacat-o, după ce acesta îi tăiase gâtul.

Designer: „Vrei să fi tratată ca o lady? Îmbracă-te ca una.”

Helena Machin, un designer profesionist din Londra, dorește să trezească interesul fetelor noii generaţii pentru spiritul feminităţii și al frumuseţii lor, prin stilul vestimentar pe care ea îl crează cu mare pasiune.

Cuvintele „Tatăl” și „Fiul” scoase din Biblie de frica musulmanilor

Trei organizaţii creştine importante au eliminat cuvintele „Tatăl", „Fiul" şi „Fiul lui Dumnezeu" din majoritatea traducerilor în limba arabă a Bibliilor pe care le folosesc de teama de a nu jigni comunitatea musulmană.

În premieră: preoţii au sindicat, a hotărât CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că România a încălcat dreptul la libera asociere a clerului din Biserica Ortodoxă Română, care a dorit sa înfiinţeze un sindicat. Astfel preoţii din Mitropolia Olteniei au primit dreptul să fie reprezentanţi într-un sindicat.

Islamul nu justifică „crimele de onoare”

Ieri justiţia canadiană a condamnat pe viaţă un cuplu de afgani pentru că şi-au omorât cele 3 fiice care încălcaseră regulile familiei privind îmbrăcămintea, întâlnirile, socializarea şi utilizarea internetului. Astăzi poliţia din Afganistan caută un bărbat care şi-ar fi omorât soţia pentru că a născut o fiică, în loc de un băiat.

Religia, instrument de imagine? Kim Kardashian începe un studiu biblic

Fotomodelul american Kim Kardashian a petrecut duminica aceasta la biserică, și a mărturisit că abia aşteaptă să se întoarcă şi să înceapă un studiu biblic cu prietenii ei.

Video: Drumul unui olimpic spre Dumnezeu

Scott Hamilton, patinator medaliat cu aur la Jocurile olimpice, L-a descoperit pe Dumnezeu printr-o serie de evenimente tragice. Despre acestea, povestește chiar el într-un clip din campania creștină „I am second".

Obama către tatăl misionarei răpite de piraţi: „fata ta este OK"

Devotamentul faţă de credinţa ei a determinat-o pe Jessica Buchanan (32 de ani) să își vândă toate bunurile sale și să se dedice misiunii în Africa. Acolo a fost răpită de piraţi somalezi, și sechestrată timp de 3 luni de zile.

Jay Leno dat în judecată pentru un banc religios

Jay Leno, gazda emisiunii Tonight Show a fost trimis în judecată de un bărbat hindus, adept al Sikhismului, care a acuzat că s-a simţit jignit de una dintre glumele cunoscutului prezentator.

Monsenior catolic denunţă corupţia la Vatican

Monseniorul Carlo Maria Vigano a fost mutat din funcţia de secretar general al guvernoratului de stat de la Vatican la nunţiu apostolic din Statele Unite. Presa italiană scrie că transferul ar putea fi motivat de scrisorile pe care Vigano le-a adresat Papei Benedict şi în care denunţă "corupţia" şi haosul din cadrul administraţiei Sfântului Scaun.

Moralitatea tinerilor, o chestiune de securitate naţională

Menţinerea componentei morale în educaţie este o chestiune vitală pentru stat, consideră patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii, se arată într-un comunicat Interfax.

Se caută pastori pentru Jocurile Olimpice şi Paraolimpice

5 organizaţii creştine îşi unesc forţele pentru a găsi voluntari care să ajute ca pastori la Jocurile Olimpice şi Paraolimpice din perioada 27 iulie - 9 septembrie 2012.