Statuia lui Ioan Paul al II-lea naşte controverse

22

O statuie a lui Ioan Paul al II-lea dezvelită în Roma a stârnit controverse. Fanii fostului Suveran Pontif susţin că lucrarea nu seamănă prea mult cu acesta şi chiar că este „urâtă".

Statuia din bronz are 5 metri înălţime şi a fost realizată de artistul italian Oliviero Rainaldi. Îl reprezintă pe Papa Ioan Paul al II-lea cu braţele întinse, semn al deschiderii acestuia faţă de lume.

„Nu-mi place deloc. Arată ca o gheretă de pază", a declarat unul dintre preoţii care au participat la dezvelirea statuii.

Localnicii cer autorităţilor locale să mute statuia, susţinând că arată ca o cutie şi că îi face de râs în faţa turiştilor.

Ioan Paul al II-lea a fost beatificat la începutul lunii mai, când peste 1.000.000 de pelerini din întreaga lume s-au reunit la Vatican pentru a asista la ceremonie.

(Foto: wdtprs.com)