Ben Carson: Pionierii Americii și militanţii SI, „dispuși să moară pentru credinţa lor”

1115

Faimosul neurochirurg Ben Carson, posibil candidat la prezidenţialele Statelor Unite, a intrat în atenţia electoratului nord-american după un discurs incisiv împotriva corectitudinii politice, rostit în prezenţa președintelui Obama. De atunci, Carson a pus în practică propriu discurs, făcând declaraţii cel puţin curajoase în raport cu contextul lor.

În una dintre cele mai recente, compară militanţii grupării Statul Islamic cu pionierii Statelor Unite. Neurochirurgul a declarat în timpul întâlnirii de iarnă a Comitetului Naţional Republican că „militanţii IS au o filosofie greșită, dar sunt dispuși să moară pentru ea”.

Prin comparaţie, americanii de astăzi, spune el, „se menţin ocupaţi cu renunţarea la orice credinţă și orice valoare, de dragul corectitudinii politice. Trebuie să schimbăm lucrul acesta”, a declarat medicul ieșit la pensie.

Dorind să prevină inflamarea în media a declaraţiilor lui, Carson s-a arătat conștient de prezenţa jurnaliștilor în sală și a anticipat că unii vor ridica acuzaţia: „Carson a zis că IS e totuna cu Statele Unite.” Pe aceştia, i-a calificat drept „ridicoli”.

Moderatorul reuniunii a clarificat pentru NBC că declaraţia lui Carson se referea la apărarea convingerilor. „Cred că a vrut să spună, în principiu, că trebuie să crezi în lucrurile pentru care lupţi și că trebuie să credem în idealurile Americii; nu cred că e nimic ciudat la asta.”