Religia și violenţa într-un parteneriat fatal

60

„O trupă de miliţie în războiul civil spaniol a fost nevoită să se cazeze într-o biserică, dar nimeni nu a putut să doarmă până când nu au împușcat toate statuile și icoanele care, în caz contrar, s-ar fi uitat la ei." Asta se întâmpla într-o perioadă când ateismul declarase război religiei. Astăzi, asistăm la o inversare de situaţie, religia utilizează armele violenţei împotriva secularismului, constată The Guardian. Ar putea să fie aceasta o explicaţie a evenimentelor tragice de la Boston?

„De ce sunt acum religia și violenţa atât de strâns legate?" se întreabă Andrew Brown, scriitor și jurnalist la The Guardian. În încercarea de a contura un răspuns, el pleacă de la premisa că războaiele și religiile sunt strâns asociate, mai ales după al Doilea Război Mondial existând o tendinţă de creștere a conflictelor cu substrat religios.

Convingerea lui Brown este că violenţa alimentează ideologia la fel de mult cum ideologia incită la violenţă. Este chiar necesar să existe o legătură între violenţă și religie? Nu am putea la fel de bine să fim doar un fel de atei fideli orbiţi și fanatizaţi care sunt dispuși să își sacrifice viaţa lor aproape la fel de ușor precum aceștia o sacrifică pe a altora? se întreabă jurnalistul britanic. „Istoria ne arată că putem. Armata Roșie în 1945, voluntarii comuniști din războiul civil spaniol au luptat cu vitejie excepţională și cu sălbăticie", consideră Brown. Și totuși, este nevoit să constate că acţiunile violente ca expresie a fanatismului sunt de natură religioasă și din ce în ce mai prezente.

În opinia jurnalistului britanic, o posibilă explicaţie pentru excesele religiei este încercarea de distanţare de cultura celorlalţi. Motivaţia acestei separări se datorează faptului că asta te face să te simţi înstrăinat și ameninţat pentru convingerile proprii. Când Europa a fost predominant creștină, ideologiile de opoziţie erau atee sau naţionaliste. În ultimii ani, ordinea mondială stabilită a fost seculară și fără niciun cadru religios explicit. În aceste condiţii, orice revoltă împotriva ei trebuie să fie alimentată de o motivaţie religioasă pentru a asigura distanţa necesară.

Fiinţele umane sunt atât de imaginative și creative, că vor găsi întotdeauna modalităţi de a se urî sau a se dezumaniza unele pe altle, indiferent de convingerile religioase. Brown consideră că ar trebui, totuși, să reflectăm de ce și în ce condiţii unele modalităţi de ură sunt mai populare și mai eficiente.

A fost religia motivaţia atacului criminal de la Boston? se întreabă și jurnaliștii de la Washington Post. Răspunsul sugerat este că ceea ce s-a întâmplat în orașul american a fost o „formă bolnavă de religie", care a transformat adevărata religie într-o bătaie de joc criminală. Cauza unor astfel de evenimente oribile nu este religia, ci religia transformată într-o ideologie care începe cu îndreptăţirea de sine și se termină în acte de violenţă.

La întrebarea cum ar putea fi contracarat acest extremism religios violent, răspunsul derivă din relaţia negativă dintre extremism și libertate, susţine Boston Herald. Studiile arată că, în timp ce ţările care protejează libertatea religioasă sunt mult mai pașnice și stabile, naţiunile care calcă în picioare pe această libertate oferă un teren fertil pentru teroare și mișcări radicale. Drept urmare, libertatea religioasă constituie un instrument puternic și eficient pentru a contracara extremismul religios violent și pentru „a preveni apariţia în viitor a unui alt Bin Laden", concluzionează Katrina Lantos Swett, președintele Comisiei SUA privind libertatea religioasă internaţională, citată de ziarul din Boston.

Fanatismul, o „încremenire în proiect"

Fanatismul religios și intoleranţa nu pot fi detașate de predispoziţia fiinţei umane de a fi sigură de certitudinile sale. Cu cât omul este mai convins de dreptatea sa, cu atât va încerca să o impună și altora. Această atitudine este rezultatul unei forme de „încremenire în proiect", în acord cu definiţia dată de Gabriel Liiceanu: „Prostia nocivă, prostia care poate să ajungă să catastrofeze mulţimi de oameni, popoare întregi și omenirea toată nu este banala prostie pe care o poţi întâlni la orice colţ de stradă, ci prostia ca încremenire în proiect. Prostia aceasta se poate lua, se poate transmite, ea poate fanatiza oameni, îi poate vrăji, în numele ei se poate tortura sau ucide, din cauza ei se pot declanșa războaie. Prostia ca încremenire în proiect este prostia care face istorie…", afirmă filozoful român în cartea Despre limită.