Stephen Baldwin, despre ce înseamnă credinţa la Hollywood

674

Actorul Stephen Baldwin revine pe marile ecrane cu un rol într-un film creștin, mărturisind într-un interviu pentru Fox News că felul în care a vorbit despre „nașterea din nou" l-a costat multe roluri.

La 47 de ani, cel mai mic dintre fraţii Baldwin, are acum rolul principal din filmul „Sunt îndrăgostit de o fată de la biserică", care este bazat pe o poveste reală a unui distribuitor de droguri, care a devenit pastor.

Stephen a devenit un creștin „născut din nou" după atacurile teroriste din 11 septembrie, iar în primii ani de la convertirea sa era extrem de vocal cu privire la religia sa, ceea ce i-a îndepărtat pe mai marii de la Hollywood și l-a făcut să piardă roluri, într-o perioadă grea din punct de vedere financiar, când intrase în faliment.

„Nu am niciun regret în această privinţă, dar în timp m-am mai liniștit datorită experienţei de creștin", a declarat el, conform Daily Mail. Baldwin a luat decizia să nu mai joace decât în filme creștine și este convins că acestea vor căpăta din ce în ce mai mult teren datorită succesului fulminant pe care l-a avut miniseria-documentar „Biblia".