Știinţa vs religia, un blocaj de comunicare

257

Dezbaterile care pun în opoziţie religia și știinţa durează de secole. „Unii vor sta departe de știinţă, deoarece aceasta le cere să își abandoneze credinţa. Alţii însă vor evita credinţa, atâta timp cât li se impune părăsirea știinţei", sintetizează un scriitor american. Reoncilierea pare imposibilă. Totuși unii oameni de știinţă au reușit o îmbinare de succes.

Atât cei caracterizaţi de convingeri religioase, cât și cei neinteresaţi de ele sunt pasionaţi de cunoaștere. Însă, în timp ce unii se bazează pe scrierile sacre ale iudaismului și creștinismului, ceilalţi acceptă doar dovezile oferite de către știinţă. Știinţa și religia abordează uneori aceleași probleme, însă în moduri total diferite, ajungând la concluzii care le pun în opoziţie.

O dificultate majoră este faptul că s-a ajuns la blocarea oricărei comunicări, totul rezumându-se „doar la aruncarea bombei peste baricade” a declarat Tim Stafford, scriitor și jurnalist, într-un articol publicat pe Huffington Post. „E de rău, iar situaţia se înrăutăţește”, sună concluzia pesimistă a acestuia.

În opinia sa, ambele tabere sunt expuse unei situaţii din care nimeni nu va avea de câștigat. În primul rând, știinţa va pierde, deoarece opţiunile celor credincioși subminează educaţia știinţifică, afectând ascensiunea în carieră a unui segment semnificativ de tineri. Aspectul negativ al situaţiei constă în întărirea convingerilor că știinţa poate explica totul. Drept urmare, aceasta poate fi arogantă și periculoasă, iar polarizarea dintre știinţă și religie nu face decât să încurajeze o asemenea atitudine.

În al doilea rând, nici credinţa nu beneficiază de o poziţie favorizantă. Aceasta de multe ori „iese de pe șine”, este de părere Stafford, în condiţiile în care crede că are toate răspunsurile, iar „cei care percep lumea diferit sunt consideraţi necredincioși și proști”. Însă o asemenea atitudine îi alungă pe tineri din biserici. Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani, reputaţia antiștiinţă a bisericii fiind un motiv major al fenomenului.

Cel mai afectaţi de această dispută, susţine Stafford mai departe, sunt chiar copiii. Disputa agresivă dintre știinţă și credinţă îi obligă pe aceștia să concluzioneze că trebuie să aleagă: „Fie urmaţi știinţa, fie urmaţi credinţa. Nu le puteţi face pe amândouă.”

În aceste condiţii, ce ne dorim pentru copiii noștri? se întreabă jurnalistul american. Cei mai mulţi părinţi vor afirma că doresc ca știinţa să le ofere copiilor șansa unei cariere. Alţii ar pretinde că vor să își crească copiii în respect faţă de valorile credinţei. Cei mai mulţi oameni intenţionează să îi înveţe respectul faţă de alte persoane, chiar faţă de cei care sunt diferiţi de ei.

Concluzia lui Stafford poate părea surprinzătoare: „Este posibil să le aveţi pe toate trei. Acum însă, în condiţiile luptei radicale purtate între cele două tabere, mulţi dintre copii vor trebui să se orienteze numai spre una dintre acestea.”

Există soluţii de armonizare?

Probabil unul din cele mai cunoscute conflicte dintre știinţă și religie este provocat de facerea lumii. Adesea întâlnim discuţii despre evoluţionism sau creaţionism. Paleontologul Maria Schweitzer, profesor la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, spune că mulţi dintre studenţii care frecventează cursul ei, „Dinosaur World”, provin din bisericile conservatoare. „Ei văd datele oferite de evoluţie și acestea îi plasează într-o poziţie incomodă… în urma căreia aleg, de obicei, să își abandoneze credinţa.”

Conștientă că aceasta este cu adevărat o problemă reală pentru generaţia actuală, Schweitzer consideră că „cel mai bun cadou pe care îl pot da elevilor mei este de a le adresa întrebările potrivite. Le-am spus că știinţa nu este singurul răspuns. Știinţa nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu… Există multe lucruri pe care nu le putem atinge cu știinţa, pentru că știinţa trebuie să măsoare. Nu Îl putem măsura pe Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, știinţa nu poate demonstra adevăruri care pot fi intuite doar prin credinţă. Însă și reciproca ar putea fi la fel de valabilă.

Oameni de știinţă credincioși?

Pe de altă parte, numeroși cercetători susţin că doar gândirea intuitivă duce la credinţă, iar cea analitică tinde să suprime acest proces. Aceste constatări ar explica de ce mulţi oameni de ştiinţă nu cred în forţe sau fiinţe supranaturale, conform New Scientist.

Totuși există suficiente exemple de oameni de știinţă care par să nu confirme datele cercetărilor. Francis S. Collins este unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni americani, fiind vreme îndelungată directorul Proiectului Internaţional al Genomului Uman. Collins era, ca tânăr student la Facultatea de Chimie a Universităţii din Virginia, un agnostic, iar odată cu convingerea că toate legile universului pot fi explicate pe temeiul ecuaţiilor şi principiilor fizicii a trecut și pragul ateismului.

Odată ce a luat contact cu argumentele profesorului C. S. Lewis de la Universitatea din Oxford, el însuși cândva ateu, Collins a început să înţeleagă că dincolo de incertitudinile ateismului există un Dumnezeu. Înţelegând că decizia finală trebuie să se întemeieze pe credinţă și nu pe dovezi, Collins a declarat, asemenea Mariei Schweitzer, că știinţa este singura cale demnă de încredere pentru a înţelege lumea fizică. Însă ştiinţa devine neputincioasă atunci când trebuie să răspundă la întrebări legate de sensul existenţei omului sau ce se întâmplă după moarte. În aceste condiţii, „credinţa, nu este duşmanul raţionalităţii ştiinţifice, ci complementul ei perfect, aşa cum o demonstrează Collins în cartea Limbajul lui Dumnezeu.