Sunt un chin pentru copii rugăciunile părinţilor de vindecare miraculoasă?

689

Începutul săptămânii a debutat cu o dezbatere aprinsă care a atins două ştiri de actualitate. Luni, un tribunal din Londra a decis deconectarea de la aparate al unui băieţel de opt ani, în ciuda dorinţei părinţilor săi care continuau să spere într-un miracol. Tot luni, a fost dat publicităţii un studiu care concluziona că părinţii religioşi îşi chinuie copiii, menţinându-i conectaţi la aparate. Din acest moment, cele mai multe publicaţii au făcut analize care pledau pentru deconectarea de la aparate.

Judecătorul Justice Ryder a constatat că băieţelul grav bolnav, din cauza unei insuficienţe renale, este chinuit inutil de părinţii săi religioşi care s-au rugat şi au sperat până în ultima clipă că băieţelul lor va fi salvat printr-un miracol. Din păcate pentru ei, medicii londonezi care au cerut deconectarea de la aparate au avut câştig de cauză.

Cu toate că medicii care îl tratau pe băiat au declarat că orice îngrijire medicală ar fi fost inutilă şi că starea băiatului urma să fie şi mai gravă, părinţii nu au încetat să spere. La ieşirea din sala de judecată, mama a declarat că dorinţa ei nu are nicio legătură cu teama de moarte. Însă ea şi soţul ei consideră că Dumnezeu este cel care a dat viaţă băieţelului şi tot El este acela care trebuie să o întrerupă.

Potrivit The Telegraph, ea a declarat că decizia spitalului le-a provocat o „traumă emoţională", întrucât ceilalţi copii ai familiei s-au întrebat dacă nu cumva şi ei vor păţi la fel, iar părinţii nu vor putea face nimic în această privinţă.

 

Raportul american

În aceeaşi zi, revista americană „Journal of Medical Ethics", a publicat un studiu realizat pe 203 cazuri în care se punea problema întreruperii conectării la aparate, în cazul copiilor. În 186 dintre aceste cazuri, medicii au reuşit să îi convingă pe părinţi să nu mai facă tratament copiilor. În cele 17 cazuri rămase, părinţii copiilor bolnavi în fază terminală au refuzat decuplarea micuţilor de la aparate, 11 dintre aceşti invocând credinţa religioasă (islamişti, evrei sau creştini romano-catolici), care credeau că medicii sunt pesimişti şi că cei mici urmau să primească ajutor divin pentru a se recupera.

Dintre cele 11 cazuri care au refuzat întreruperea conectării la aparate, în cinci dintre cazuri s-a continuat monitorizarea şi administrarea tratamentelor. Ulterior, patru dintre aceşti copii au decedat, iar cel rămas în viaţă a rămas cu traume neurologice. În concluzie, studiul afirma că „este inuman să fii conectat, toată viaţa, la aparate prin care să respiri mecanic şi să ai toate funcţiile organismului monitorizate permanent, fără să-ţi poţi păstra demnitatea şi intimitatea". De aceea, întreruperea tratamentului este, de cele mai multe ori, cea mai bună decizie.

Tratament inuman?

Medicii care sunt de acord cu concluzia studiului aduc în sprijinul lor două argumente. Mai întâi, ei consideră că starea fizică a unui copil nu poate fi evaluată de părinţii săi, ceea ce face ca medicul să fie cel care trebuie să aibă ultimul cuvânt. Potrivit acestora, părinţii nu ştiu ce este în interesul copilului şi tratamentele nu mai au rost nici măcar „atunci când Iisus Însuşi ar vorbi", a declarat medicul Arthur Caplan, pentru ABC.

Un al doilea argument este acela că medicii au calitatea şi responsabilitatea de a alege cine are prioritate în ceea ce priveşte tratamentul. „Dacă ar trebui să alegem dacă să oferim un pat în spital unui copil bolnav incurabil, menţinut în viaţă de aparate, sau unui copil care s-a lovit pe terenul de joacă şi care se va recupera, vom alege să-i dăm patul celui din urmă", a declarat profesorul Julian Săvulescu, redactorul revistei „Journal of Medical Ethics".

Dreptul de decizie al părinţilor

La polul opus, părinţii şi bio-eticienii s-au declarat revoltaţi de decizie şi de raţionamentul medicilor care susţin procedura. Bioeticienii consideră că o asemenea decizie este una care să implice direct pe părinţi şi părerea lor nu poate fi trecută cu vederea. În plus, cea mai importantă critică ce se aduce studiului este aceea că acesta evidenţiază credinţele religioase ca fiind singura problemă în aceste situaţii de viaţă şi de moarte, deşi există alţi factori de care trebuie să se ţină cont. Aceste situaţii sunt atât de rare încât ar fi îngrijorător dacă medicii ar lua decizii bazându-se exclusiv pe această concluzie, declară cei care critică studiul.

Pe de o parte, unii credicioşi consideră că valoarea unui om nu stă doar în capacităţile sale fizice sau psihice, aşa cum declară şi Paige Cunningham, director executiv al Centrului pentru Bioetică şi Demnitate Umană de la Trinity International University.

Pe de altă parte, religia îi învaţă pe oameni să aibă credinţă, iar a nu crede într-un miracol poate fi considerată o lipsă a credinţei. De aceea, unii părinţi cred într-un miracol până la ultima suflare a copilului.