Ted Wilson, ales președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

37

Ted N.C. Wilson a fost ales, pe 25 iunie 2010, noul președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, care numără 16,3 milioane de membri la nivel mondial, informează Adventist News Network. Wilson, care ocupase până acum postul de vice-președinte al acestei confesiuni protestante, l-a înlocuit pe Jan Paulsen, președintele Bisericii Adventiste mondiale începând între 1999-2010.

„Nu știu totul, dar voi căuta înţelepciune la consilieri, în Biblie și Spiritul Profetic”, a declarat Wilson, referindu-se prin ultima sintagmă la scrierile co-fondatoarei Bisericii, Ellen White. Al 17-lea președinte al Bisericii Adventiste a cerut membrilor Bisericii să ceară călăuzirea lui Dumnezeu și să se roage ca Duhul Sfânt să „ne aducă redeșteptare și reformă”.

Ted Wilson, în vârstă de 60 ani, slujește în Biserica Adventistă din 1974. A fost director asistent și apoi director al Misiunii Metropolitan între 1976 și 1981. După ce a slujit Biserica Adventistă din Diviziunea Africa-Oceanul Indian și, apoi, în Diviziunea Euro-Asia. Wilson a fost președintele editurii adventiste Review and Herald din Statele Unite. În ultimii ani a ocupat poziţia de vice-președinte în cadrul celui mai înalt for de conducere al Bisericii Adventiste – Conferinţa Generală (GC).

Wilson e doctor în educaţia religioasă, titlu obţinut la Universitatea New York, și are două diplome de master în religie și sănătate publică, de la universităţile Andrews și Loma Linda.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este o confesiune creștină care în ultimele decenii a crescut cu rapiditate în unele regiuni ale lumii. Adventiștii au dezvoltat, la nivel global, una dintre cele mai largi reţele de instituţii de educaţie și sănătate patronate de o biserică protestantă. De asemenea, adventiștii au fondat și susţin Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), un organism umanitar internaţional de intervenţie în caz de dezastre.

A 59-a sesiune a Conferinţei Generale a Adventiștilor, care a adunat 2410 delegaţi din toată lumea, are loc între 23 iunie și 3 iulie 2010, în Atlanta, Georgia. 70.000 de adventiști din toată lumea sunt așteptaţi să participe la eveniment. Se estimează că aportul evenimentului la economia locală va fi în jur de 80 de milioane de dolari.