Pentru unii creștini, cartea Apocalipsa are o conotaţie negativă, motiv pentru care, cel mai probabil, este mai puţin citită. În realitate, Apocalipsa, care înseamnă „descoperire”, este una dintre cele mai frumoase, profunde și valoroase cărţi ale Bibliei. Ea poate fi considerată a cincea evanghelie pentru că ea este descoperirea lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:1).

Exilat pe insula Patmos, Ioan, autorul acestei cărţi, Îl întâlnește pe Iisus Hristos cel proslăvit și înălţat la cer și își continuă evanghelia prezentându-L pe tot parcursul Apocalipsei. Iisus Hristos este personajul principal al acestei cărţi.

Un dușman deja învins

Capitolul 12 al Apocalipsei reprezintă o sinteză a celei mai triste istorii, pe care o numim „marea luptă” un război care a început în ceruri, s-a mutat pe Pământ și continuă și în prezent, îndreptându-se spre ultima confruntare. Este un război dintre Dumnezeu și Satana, dintre bine și rău, un război în care fiecare dintre noi este implicat.

Apocalipsa este o carte profetică, diferită de celelalte cărţi ale Noului Testament, cu un limbaj simbolic, specific cărţilor profetice. Acest limbaj simbolic arată însă spre evenimente reale. Războiul nu este unul literal, cu arme, așa cum am putea să ne imaginăm în acest caz, Lucifer și aliaţii lui ar fi putut fi anihilaţi imediat. Este, mai degrabă, un război ideologic și spiritual.

Satana este marele perdant al acestui război. L-a pierdut în ceruri și l-a pierdut și pe Pământ, atunci când Dumnezeu a îmbrăcat trup omenesc ca să se nască în Betleem. L-a pierdut la Golgota, așa că acum își revarsă mânia asupra femeii din Apocalipsa 12, care stă să nască: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17).

Diavolul își caută aliaţi

Potrivit capitolului 13 din Apocalipsa, diavolul, mâniat pe femeie (care reprezintă biserica), pleacă să își caute aliaţi, pentru că miza războiului este prea mare. Dacă prima parte a cărţii este istorică, capitolul 13 ne introduce în partea profetică a Apocalipsei (acest capitol reprezintă și o detaliere a capitolului 7 din cartea profetului Daniel). Aflat în viziune, Ioan descrie imaginea unei fiare pe care nu o întâlnim în realitate: „Am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete. Pe coarne avea zece cununi împărătești și pe capete avea nume de hulă” (Apocalipsa 13:1). Potrivit descrierii biblice, fiara aceasta seamănă cu balaurul prezentat în capitolul precedent, de la care primește scaunul de domnie, toată puterea și toată autoritatea. Mai întâlnim acest lucru doar în dreptul lui Iisus Hristos, care este asemănarea Tatălui și de la care primește toată puterea și toată autoritatea.

Unul dintre capete pare rănit sau junghiat, iar rana este una mortală. Fiara își revine însă în mod miraculos și „tot pământul se miră” de acest lucru; oamenii se întreabă „cine se poate asemăna” cu ea și îi aduc închinarea lor.

Diavolul nu își încheie misiunea cu parodierea celei de-a doua persoane a Dumnezeirii, ci caută încă un aliat, pentru a contraface Sfânta Treime: „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, și vorbea ca un balaur” (Apocalipsa 13:11).

Acest aliat nu atrage atenţia asupra lui, ci îndreaptă privirile tuturor spre prima fiară; lucrează cu toată puterea și este capabil să coboare chiar foc din cer. Descrierea ne amintește de cartea Faptele apostolilor și de coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor, așa încât faptele lor devin faptele Duhului.

După cum am menţionat deja, limbajul și imaginile apocaliptice, deși simbolice, arată spre evenimente reale care au avut loc în istorie sau care se vor derula în viitor. Este important de subliniat, de asemenea, faptul că simbolurile din Apocalipsa nu se referă la un individ, ci la un sistem, o instituţie sau naţiune.

Pentru a descifra identitatea primei fiare trebuie să căutăm în istorie puterea religioasă și politică apărută după dezmembrarea Imperiului Roman și care domină Europa occidentală până când primește „rana de moarte”, în timpul Revoluţiei Franceze. Faptul că rostește cuvinte de hulă înseamnă că își însușește prerogativele lui Dumnezeu (de exemplu, puterea de a ierta păcatele) și îi persecută pe cei care citesc Sfânta Scriptură.

Iisus Hristos a zis: „cine citește să înţeleagă” (Matei 24:15). Noi nu avem dreptul să judecăm, pentru că judecata aparţine altcuiva. Însă faptele istorice sunt evidente și arată împlinirea exactă a profeţiei din prima parte a capitolului 13 din Apocalipsa. Acesta este un subiect pe care îl vom detalia în articolele următoare.

Fiara care se ridică din pământ

În timp ce prima parte a capitolului 13 este deja istorie, a doua parte este una profetică. Scopul profeţiei nu este acela de a ne satisface curiozitatea sau de a ne oferi informaţii pe care alţii nu le au, creându-ne un sentiment de superioritate. Mai degrabă, scopul scrierilor profetice este acela de a ne întări credinţa, asigurându-ne că destinul acestei lumi, la fel ca destinul fiecăruia dintre noi, este în mâinile lui Dumnezeu. Un al doilea scop al profeţiei este acela de a ne conștientiza de nevoia pregătirii.

Revenind la fiara prezentată în versetul 11 („Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel și vorbea ca un balaur”), remarcăm trei elemente definitorii.

Ea se ridică „din pământ”, în contrast cu prima fiară, care se ivește din mare (conform textului din Apocalipsa 17:15, apele reprezintă ,,noroade, gloate, neamuri”. „Pământul” este cel care vine în ajutorul femeii (capitolul 12) și „înghite râul de apă” trimis de diavol; este cel care a oferit adăpost celor persecutaţi datorită credinţei lor, zona cea mai propice dezvoltării bisericii și creșterii ei. Acum însă acesta este locul unde diavolul își găsește un aliat, un indiciu al multelor surprize care vor apărea la sfârșit de istorie.

Fiara arată ca un miel”, simbol ce exprimă inocenţă și blândeţe. De altfel, simbolul mielului este folosit în Biblie exclusiv în dreptul lui Iisus Hristos. Se pare că apetitul diavolului pentru imitarea Fiului lui Dumnezeu este nelimitat. Deși arată ca un miel, fiara „vorbește ca un balaur”. Vorbirea îl demască pe acest aliat, evidenţiind discrepanţa dintre aparenţă și realitate. Balaurul și „șarpele sunt termeni interschimbabili.

Faptul de a vorbi „ca un șarpe” face o aluzie la capitolul 3 din Geneza, unde șarpele (diavolul) i-a vorbit Evei despre Dumnezeu într-un mod care să inducă îndoială asupra poruncii Sale: „Oare a zis cu adevărat Dumnezeu?” (Geneza 3:3). Aruncând o lumină falsă asupra caracterului lui Dumnezeu, el a încercat să-l prezinte ca fiind mai interesat de restricţii decât de libertatea primilor noștri părinţi.

Fiara care vorbește ca un balaur mai apare în cartea Apocalipsa cu numele de „profetul mincinos”. Ea este capabilă să „coboare foc din cer” ca pe vremea lui Ilie, doar că focul nu este de la Dumnezeu, iar altarul pe care coboară este unul greșit. Dacă cineva își zidește credinţa doar pe minuni este într-un mare pericol.

Mergând pe același fir al identificării fiarei, remarcăm că apare târziu în istorie și devine o putere economică și financiară care domină lumea întreagă. A fost protectoarea celor care au suferit persecuţie religioasă. Un tărâm binecuvântat de Dumnezeu.

Toate indiciile ne conduc spre o singură naţiune, Statele Unite ale Americii, deși acest lucru pare de necrezut. Cum este posibil ca o naţiune care s-a întemeiat pe principiile Bibliei, și-a fundamentat constituţia pe dreptul la libertate civilă și religioasă să se transforme într-un dictator care să impună legi ce îngrădesc libertatea, inclusiv cea religioasă? La început, această naţiune a stabilit principiul separării bisericii de stat, un principiu care este din ce în ce mai puţin respectat.

Mariajul dintre puterea politică și cea religioasă a făcut mult rău în trecut și va continua s-o facă și în viitor. Diavolul are nevoie de aliaţi prin care să-și aducă la îndeplinire strategia. Când amăgirea nu mai este eficientă, folosește forţa, impunerea și persecuţia. El nu va renunţa la ambiţia de a-i lua locul Celui Preaînalt, de aceea tot ce urmărește este să obţină închinarea: „Și toţi locuitorii pământului i se vor închina…” (Apocalipsa 13:8).

Ultima bătălie va fi pentru închinarea ta

Adevăratul test al crizei finale este închinarea. Aici se va da ultima dintre bătălii. În prezent, omenirea poate fi împărţită în trei clase: cei care se închină lui Dumnezeu, cei care Îi întorc spatele și categoria largă a celor indiferenţi sau indeciși. La final, vor rămâne doar două clase: cei care L-au așezat pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor și cei care se închină celui care Îl urăște pe Dumnezeu. În centrul capitolului 13 există un singur verset care vorbește despre adevăratul Miel, Cel care a fost junghiat la Golgota. El este Singurul care merită închinarea noastră.

Biblia spune că forma cea mai înaltă a închinării este ascultarea: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (Samuel 15:22).

Cunoașterea profeţiei mă determină să studiez Cuvântul lui Dumnezeu în mod serios și să mă analizez: cui mă închin, de cine ascult, unde îmi investesc viaţa, timpul, talanţii. Profeţia mă cheamă să fac din rugăciune o prioritate, un mod de viaţă; mă cheamă la umilinţă și dependenţă de Dumnezeu, îmi reduce încrederea în mine și mă determină să-mi pun toată încrederea în adevăratul Miel a lui Dumnezeu. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), spune Iisus. Într-o lume care ameninţă să se năruie, ascultarea de poruncile Lui și înrădăcinarea în dragostea cu care ne-a înconjurat mereu vor rămâne singurul nostru refugiu.

Acest material face parte dintr-o serie de 15 articole însoţite de prezentări video, adunate sub genericul Vie Împărăţia Ta. Puteţi urmări integral programele aici.