Tragedia unui copil care nu a înţeles ce înseamnă moartea

2969

O fetiţă de 12 ani din Polonia s-a spânzurat în dormitorul său, în timp ce mama sa făcea pregătirile de culcare. Pe biletul de adio micuţa Maria Kislo a scris: „Dragă mamă, te rog să nu fii tristă. Îmi este dor de tati foarte mult, vreau să-l văd din nou".

Tatăl Mariei murise în urmă cu patru ani, din cauza unui atac de cord, scrie Mirror. Mama ei nu a bănuit nimic, fiindcă Maria nu avea probleme la şcoală şi părea o fetiţă fericită, care nici nu prea vorbea despre tatăl ei. Însă, la 12 ani s-a spânzurat ca să ajungă în Rai și să își revadă tatăl. Mama ei a rămas să se întrebe dacă fiica ei ar mai fi azi în viaţă, dacă atunci când și-a pierdut tatăl nu i-ar fi dat o definiţie romanţată a morţii, conform căreia cei dragi merg într-un loc mai bun, în Rai, de unde ne urmăresc și ne păzesc de cele rele.

Aceasta este o idee promovată puternic și în serialele și filmele americane, de unde copiii pot rămâne singuri cu această impresie, dacă nu este corectată de către viziunea părinţilor. Problema este că mulţi dintre părinţi nu sunt conștienţi de faptul că poate copiii lor, chiar de la vârste foarte mici, se confruntă cu moartea și ar putea avea întrebări în legătura cu asta. Dar copiii văd insecte moarte, văd diferenţa între frunzele moarte de pe jos și cele verzi din copac și mai devreme sau mai târziu se confruntă cu o moarte în familie, fie că este vorba despre animalul de casă, fie că este vorba chiar de un membru al familei, poate cel mai des unul dintre bunici. Părinţii trebuie să fie pregătiţi să ofere o explicaţie întregului concept al morţii. Pentru că atunci când din anumite motive, fie că le este lor prea greu să atingă subiectul, fie că le este frică să nu dea o explicaţie proastă, vor să „bage sub preș” evenimentul, reducându-l la ideea fericită că persoana care a murit nu a dispărut din viaţa noastră, ci ne veghează din cer, se poate ajunge la situaţii precum cea a Mariei, din Polonia.

Desigur, fiecare părinte îi va explica copilului său ce înseamnă moartea în funcţie de propria sa înţelegere a subiectului și de credinţa sa religioasă. Ești ateu? Crezi în reîncarnare? Crezi în nemurirea sufletului? Crezi în Rai și Iad? Nici tu nu ești sigur ce crezi? Iată câte posibilităţi există pentru explicarea unui concept universal. Indiferent de cum îl înţelegem, conceptul morţii are patru componente cheie- universalitatea, ireversibilitatea, non-funcţionalitatea și cauzalitatea- iar studiile au arătat că la vârste diferite copiii înţeleg diferit fiecare dintre aceste aspecte. La vârste mici copiii nu cred că moartea este universală. Excepţie o fac propria familie, învăţători și prieteni sau chiar copiii în general. De asemenea, ei tind să creadă că poţi trișa moartea dacă ești isteţ sau ai noroc.

Cât privește al doilea aspect, copiii tind să creadă că moartea este temporară și reversibilă, similară unui somn sau a unei călătorii din care te poţi întoarce. Ei cred că întoarcerea celor dragi se poate întâmpla spontan, după rugăciune, ca rezultat al magiei sau al unei intervenţii medicale sau pur și simplu dintr-o dorinţă foarte puternică. Înainte să înţeleagă ce înseamnă non-funcţionalitatea, copiii tind să creadă că cei morţi pot să facă anumite lucruri, să mănânce sau să vorbească, să viseze sau să conștientizeze ce se întâmplă în jur. În ceea ce privește cauzalitatea, copiilor le este cel mai greu să înţeleagă că moartea poate surveni în urma unei boli, a cedării organismului, și atribuie morţii cauze nerealiste sau specifice și externe, precum accident, violenţă. Pentru a-i face pe cei mici să înţeleagă ce înseamnă moartea, părinţii trebuie să știe că acestea pot fi lucrurile pe care le gândesc copiii lor, chiar dacă nu le exprimă.

Mesajele mixte nu îi fac pe copii decât să fie și mai confuzi. Unii părinţi spun: „Bunicul e în cer acum, dar cu siguranţă te urmărește și te păzește”, în timp ce copilul poate înţelege că este urmărit în fiecare moment, chiar și în intimitatea sa. O altă afirmaţie de genul „Bunicul este fericit acum că este în Rai cu îngerii”, cuplată cu tragedia evidentă a evenimentului morţii sale o să îl facă pe copil să se întrebe dacă trebuie să creadă în ce îi spun părinţii sau în ceea ce vede în jurul său. Ar putea să se întrebe de ce este toată lumea așa de nefericită, dacă bunicul este fericit.

Pentru mulţi oameni religia este o sursă primară de putere și alinare atunci când se confruntă cu moartea cuiva drag. Dar dacă religia nu a jucat un rol important în viaţa familiei înainte de acest eveniment, atunci copilul ar putea fi înfricoșat de introducerea neașteptată a unor referinţe religioase. Studiile arată că cei mici tind să ia cuvintele ad litteram, iar explicaţiile religioase i-ar putea speria.

De exemplu, o afirmaţie de genul „frăţiorul tău este cu Dumnezeu acum”, sau „a fost voia Domnului”, când copilul nu are niciun fel de cunoștinţă a unui Dumnezeu, i-ar putea introduce ideea înfricoșătoare că Dumnezeu ar putea să îl ia și pe el sau pe altcineva drag. Împărtășirea credinţelor religioase într-un asemenea moment este importantă și ajută, dacă se face cu sensibilitate, urmărind cum se schimbă percepţia copilului faţă de eveniment, faţă de ce aude și vede în jurul său.

Copiii nu trebuie feriţi de durerea inevitabilă care se produce la moartea cuiva drag. Este un moment de doliu, la care trebuie să facă parte într-o anumită măsură, tocmai pentru a-i ajuta să accepte realitatea morţii. Încercările de a proteja copilul prin cenzurarea participării lui oricât de mică îi neagă oportunitatea de a pune întrebări, de a împărtăși sentimente și temeri, de a-și lămuri niște probleme și de a primi exact ajutorul de care are nevoie.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.