Tineri și evlavioși? Creștinismul cool al vedetelor americane

212

Sunt tineri, celebri și religioși. Justin Bieber, Demi Lovato și Tim Tebow nu pierd nicio ocazie de a-și exprima public credinţa în Dumnezeu. Un material Fox News dispută însă cât de benefice sunt aceste declaraţii pentru a face creștinismul să pară cool în ochii generaţiei tinere.

Weekend-ul trecut, ziarele de can-can din Statele Unite au făcut vâlvă cu vestea că Justin Bieber și-a tatuat pe gambă chipul lui Christos. Vineri, Demi Lovato, fostul star Disney, și-a folosit din nou contul de Twitter pentru a vorbi cu fanii ei despre felul în care credinţa în Dumnezeu a ajutat-o să îşi revină după o criză urâtă de alcoolism. În ce îl privește pe Tim Tebow, el este un obișnuit al declaraţiilor verbale și non-verbale cu privire la credinţă, așa că nu surprinde pe nimeni atunci când Îi mulţumește lui Dumnezeu pentru victoriile sale la fotbal.

Discuţiile pe care le stârnesc adesea declaraţiile acestor vedete i-au făcut pe cei de la FoxNews să se întrebe „chiar reușesc vedetele să fac creștinismul să pară cool?"

„Pe măsură ce cultura pop devine din ce în ce mai riscantă, iar scandalurile cu tentă sexuală devin o normă pentru starletele în devenire, este revigorant că aceste vedete tinere aleg un drum mai puţin controversat," răspunde Lilit Marcus, care semnează blogul Patheos. „Tinerii care caută modele în mass media merită să aibă cât mai multe opţiuni posibile, și este grozav că există cineva care să le spună că pot fi și religioși și cool," a adăugat Marcus.

Însă a fi evlavios poate fi și o strategie eficientă de marketing, arată Ann Neuman, editor la The Revealer, publicaţia electronică a Centrului pentru Religie și Mass-media al Universităţii din New York. „Credinţa lui Bieber îl face în mod special acceptabil și inofensiv în ochii adolescenţilor și ai părinţilor lor."

Neuman a adăugat și că asocierea acestor vedete cu Dumnezeu le face să apară ca personaje martire în spaţiul mediatic și să fie, prin urmare, mai atrăgătoare pentru fani.

„E greu să fii un multi-milionar de senzaţie," a mai precizat Neuman, subliniind că orice mișcare greșită a vedetelor este aspru taxată. Ea conchide că „a-L avea pe Dumnezeu de partea ta (ca vedetă, n.r.) înseamnă că El te iubește și atunci când faci varză un concert. Dar înseamnă și că ai, garantat, un public devotat între credincioșii de același rit cu tine, care te vor vedea ca o parabolă permanentă a oscilării între succes și eșec."

Sursa: Fox News