Tony Blair îi încurajează pe creştini să îi ajute pe săraci

12

În cadrul unui interviu pentru proiectul creştin „The Jesus Agenda", fostul prim ministru britanic Tony Blair a încurajat milioanele de creştini din toată lumea să îi ajute pe cei săraci, informează agenţia de ştiri Assist.

„Dacă credinţa noastră înseamnă ceva pentru noi, dacă putem vedea exemplul lui Iisus Christos în orice aspect al vieţii noastre, atunci cum putem rămâne pasivi în faţa a milioane de oameni care mor din cauza sărăciei?", se întreabă Blair în interviu.

Soluţia pe care o oferă el este a merge printre cei săraci, nu doar pentru a-i ajuta, ci şi pentru a schimba sistemele de guvernare care promovează corupţia şi care nu reuşesc să rezolve o problemă ce afectează 950 de milioane în fiecare zi. Între aceştia, 19 milioane sunt copii cu vârstele sub cinci ani.

Joel Edwards, directorul internaţional al proiectului căruia i s-a alăturat fostul prim minitru, a declarat „Dacă este adevărat că unul dintre trei oameni din toată lumea sunt creştini, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă toţi aceştia ar deveni susţinători activi ai agendei pe care o avea Iisus".