Un grup de atei l-a citat greşit pe T. Jefferson

47

Un grup de atei din SUA a plătit pentru postarea în public a unui banner cu un citat al fostului preşedinte american Thomas Jefferson: „Nu găsesc în creştinism niciun fapt izbăvitor. Creştinismul e fondat pe legende şi mituri". Se pare însă că nu există nicio dovadă că Jefferson ar fi făcut această afirmaţie.

După ce experţii care se ocupă de Biblioteca Jefferson de la Monticello au afirmat că citatul este fals, Bruce Gleason, liderul grupului Backyard Skeptics care a plătit pentru expunerea mesajului, a declarat că nu a fost foarte sigur cu privire la originea citatului, notează ocregister.com.

Textul în cauză reprezintă în realitate o versiune prescurtată a unui citat care a apărut pentru prima dată în cartea „Six Historic Americans", de John E. Remsburg (1906). Autorul respectiv a declarat că afirmaţia lui Jefferson ar proveni dintr-o scrisoare adresată unui anume dr. Woods. Cei de la Biblioteca Jefferson au declarat că nu au informaţii despre existenţa scrisorii respective.

Obiectivele grupului Backyard Skeptics, care în ultimele luni a postat în permanenţă mesaje ateiste, sunt următoarele: să le transmită oamenilor ideea că poţi să fii un om bun şi poţi să faci fapte bune fără a avea un Dumnezeu şi fără a adera la vreo religie, iar în al doilea rând, să şteargă „mitul" potrivit căruia Constituţia americană şi Declaraţia de Independenţă s-ar baza pe principii creştine.

Grupul lui Gleason a captat atenţia presei în ultima lună, după ce a rupt pagini din Biblie pe cheiul Huntington Beach, dar şi prin mesajele anticreştine expuse în Santa Ana, Garden Grove, Orange şi Westminster.

(Foto: Dreamstime)