Un nou vaccin antipolio ar putea eradica boala

29

Oamenii de ştiinţă speră ca un nou vaccin antipolio care a fost utilizat cu o rată de succes de peste 90% în campanii de imunizare în India, Afganistan şi Nigeria, să poată eradica boala.

Un studiu publicat în jurnalul medical The Lancet, citat de BBC, a prezentat beneficiile semnificative ale unui nou vaccin antipolio, comparativ cu vaccinul folosit în mod curent pentru prevenirea bolii. Autorii studiului sunt de părere că eficienţa ridicată a noului vaccin ar putea conduce chiar la eradicarea bolii.

În total, 830 de nou-născuţi din India, Afganistan şi Nigeria au primit fie vechiul, fie noul vaccin. Analizele de sânge ulterioare au arătat că noul vaccin este cu aproximativ 30% mai eficient în creşterea numărului de anticorpi care protejează sistemul imunitar împotriva virusului polio.

Dr. Roland Sutter, principalul autor al studiului, membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că "acest nou vaccin ar putea să ne ducă la linia de finiş a eradicării" bolii. Nigel Crawford şi Jim Buttery de la Institutul Murdoch Children's Research (SAEFVIC) din Melbourne, Australia au notat la rândul lor că noul vacin are perspective promiţătoare.