Marii poluatori plătesc politicieni care neagă încălzirea globală

24

Marii poluatori europeni investesc bani grei în campaniile politicienilor americani care blochează acţiunile pentru stoparea degradării climatice.

Giganţi ai industriei europene precum BAYER, BASF, Solvay, Lafarge, BP, GDF-SUEZ, Arcelor Mittal şi EON au fost acuzaţi că au finanţat, cu aproape 250.000 de dolari, acţiunile unor senatori americani care se opun legislaţiei privind schimbările climatice în SUA. Potrivit unui raport întocmit de Reţeaua de Acţiune pentru Climă Europa (RAC), citat de Euractiv, "aceste societăţi europene fac în acelaşi timp lobby împotriva reducerii drastice a acestor emisii (de gaze cu efect de seră) în Europa, argumentând că nu trebuie făcut nimic înainte ca SUA să adopte decizii în această privinţă".

RAC consideră că aceste acţiuni reprezintă un "sabotaj la scară mondială, deoarece absenţa unei acţiuni în SUA este principala cauză a eşecului" Summitului de la Copenhaga, din decembrie 2009.

Raportul RAC are la bază datele publicate în luna octombrie de Comisia federală electorală din SUA, reprezentând sumele primite de fiecare senator în parte, în conformitate cu politica de transparenţă legată de finanţarea aleşilor. Potrivit documentului, cel mai generos donator este grupul farmaceutic german Bayer, care a plătit 108.100 dolari în contul senatorilor sceptici din SUA.