Societatea informatizată dispune de numeroase tehnologii menite să faciliteze comunicarea la nivel global. Însă aceeași societate le răpeşte indivizilor timpul, iar tehnologiile de comunicare le diminuează capacitatea de a relaţiona calitativ şi durabil.

Teoreticianul francez Lucien Sfez a diagnosticat „tautism”[1] societatea suprasaturată de informaţie și mijloace de comunicare, dar săracă în nutrienţi relaţionali. Conceptul de „tautism” a fost creat de Sfez prin combinarea sensurilor altor două cuvinte – „tautologie” (repetarea inutilă, în alte cuvinte, a aceleiași idei) şi “autism” (stare patologică caracterizată de pierderea contactului cu realitatea exterioară). Tautismul este boala unei lumi în care se vorbeşte mult, dar se înţelege din ce în ce mai puţin.

Societatea tautistă este rezultatul boom-ului tehnologic în comunicaţii, pe care Sfez îl consideră responsabil pentru implozia comunicării. Altfel spus, deşi astăzi oamenii au la dispoziţie mai multe instrumente de comunicare şi chiar comunică mult mai mult decât în orice alt moment al istoriei, totuşi profunzimea dialogului s-a redus, iar calitatea relaţiilor a scăzut şi ea.

Pentru a ilustra, Sfez se foloseşte de exemplul televiziunii. Dezvoltarea tehnologiei a permis raportarea evenimentelor în timp real. Varietatea mijloacelor de comunicare folosite au ajutat la formarea iluziei că televiziunea ar fi un observator bun (obiectiv) al realităţii. Publicul s-a lăsat cucerit de această imagine şi s-a identificat cu mesajul fragmentat transmis la televizor, devenind la fel de limitat ca și mesajul.

Istoria se repetă în cazul comunicării la nivel personal. Multitudinea de instrumente de comunicare existente hrăneşte ideea că suntem mai liberi ca oricând să comunicăm. În realitate, aceste medii sunt limitate şi limitante.

Ce nu vezi contează…

Unul dintre principalele defecte ale comunicării intermediate de tehnologie este acela că reduce semnificativ comunicarea nonverbală – foarte importantă pentru relaţiile noastre.

Albert Mehrabian şi Morton Weiner[2] publică, în anul 1967, un studiu prin care demonstrează că, în timpul unei conversaţii, „cum se spune” contează mai mult decât „ceea ce se spune”. În urma acestui studiu, cei doi cercetători au concluzionat că doar 7% din informaţie este extrasă din cuvinte. În schimb, până la 50% din informaţie provine din analiza indiciilor nonverbale oferite de interlocutor. Expresia feţei, poziţia corpului şi tonul vocii sunt exemple de asemenea indicii.

Mediile de comunicare moderne (telefon, internet etc.) au un suport limitat pentru comunicarea nonverbală. În bună parte, din pricina acestei carenţe, vorbim mult dar transmitem puţin şi, astfel, relaţiile devin superficiale. Studiul lui Mehrabian şi Weiner susţine astfel teoria lui Lucien Sfez că internetul şi comunicarea online distorsionează relaţiile şi chiar contribuie la izolarea semenilor.

Paradoxul internetului

La sfârşitul anilor ’90, sociologul Robert Kraut a lansat ipoteza că utilizarea internetului ar creşte nivelul de depresie şi de singurătate al utilizatorilor. Există o legătură cauzală între scăderea comunicării cu membrii familiei, care locuiesc în aceeaşi casă, şi utilizarea internetului, concluziona Kraut în studiului său, publicat în 1998. Cercul social al subiecţilor s-a micşorat pe măsură ce aceştia au avansat în utilizarea internetului ca mijloc de comunicare. Kraut a numit studiul „Paradoxul internetului”[3], pentru a sublinia caracterul ciudat al unei tehnologii sociale, care loveşte tocmai în ceea ce, aparent, și-a propus să faciliteze: relaţiile sociale.

Matthew Eastin şi Robert LaRose au criticat ipoteza lui Kraut, argumentând că utilizatorii intervievaţi de acesta aveau doar o experienţă de 1-2 ani în folosirea internetului[4]. De asemenea, au atras atenţia cei doi cercetători, pentru a ajunge la o concluzie general valabilă, studiul lui Kraut ar fi trebuit să ţină cont nu doar de influenţele negative ale internetului, ci şi de sprijinul social resimţit de către utilizatorii săi. Comunicarea online, în viziunea lui Eastin și LaRose, are chiar un efect de diminuare a depresiei în cazul utilizatorilor cu experienţă în folosirea Internetului.

Cu toate acestea, criticii nu au invalidat corelaţia dintre depresie şi folosirea internetului. În lipsa unei preocupări pentru eficientizarea comunicării online, efectele acesteia vor fi mai degrabă negative. Comunicarea nu se întâmplă pur şi simplu, ci implică decizii cu privire la timp și la spaţiu, la mesaj şi la scopul transmiterii acestuia. Aceste decizii nu sunt întotdeauna conştiente, însă, dacă ar fi, ar putea ajuta la evitarea exceselor dăunătoare.

Viaţa socială vs viaţa digitală

Astăzi, piaţa digitală vine cu oferte personalizate şi foarte tentante. De la simulatoare de viaţă (jocurile din seria Sims, SecondLife, diferitele aplicaţii de tip avatar), până la chat, forumuri şi comunităţi online, orice utilizator are libertatea de a-şi alege şi gestiona identitatea, aproape independent de realitatea de zi cu zi. În aceste condiţii, riscul de „fals în identitate” este foarte real, iar utilizatorii comunicării intermediate de computer nu ar trebui să îl ignore. Explicaţiile sunt lesne de descoperit. În primul rând, în mediul online, orice om are tendinţa de a-și crea şi susţine o identitate atrăgătoare. În al doilea rând, partenerii de dialog online își pot ajusta, în orice moment, amploarea şi profunzimea dezvăluirii de sine pentru a se conforma ciber-imaginii pe care doresc să o proiecteze. În al treilea rând, din pricina lipsei de indicii nonverbale, partenerii sunt predispuşi să extrapoleze informaţia pe care o au despre celălalt şi să-i confere o identitate idealizată. Acest lucru se întâmplă atunci când aşteptările unuia modelează și interpretează cuvintele celuilalt, în așa fel încât să-i confirme ceea ce anticipase. Decodificarea feedbackului primit poate acţiona ca o profeţie care se împlineşte singură.

Punctul critic

Pentru generaţia tânără, comunicarea mediată tehnologic este status-quo-ul. Fără un sistem de comparaţie, tinerii riscă să nu înţeleagă total consecinţele nefaste ale acestui tip de comunicare. Pentru generaţiile care au relaţionat vreme îndelungată numai faţă în faţă, tehnologia comunicării este un tărâm al iniţiaţilor, la care nu au şi nici nu îşi doresc să aibă acces. Indiferent de categorie, un lucru e cert: nimeni nu îşi poate permite să comunice oricum. Neglijenţa afectează calitatea vieţii. De profunzimea comunicării depinde sănătatea relaţiilor, iar construirea și menţinerea relaţiilor este fundamentală pentru realizarea simţământului de împlinire.

Societatea singuraticilor

Într-un interviu acordat publicaţiei Atlantic Unbound[5], reputatul profesor al Universităţii Harvard, Robert Putnam, îşi exprima îngrijorarea cu privire la faptul că relaţiile sociale, deși fundamentale pentru dezvoltarea armonioasă a omului, au suferit transformări serioase din pricina promovării individualismului ca stil de viaţă. Această mutare a valorilor face obiectul bestsellerului Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community (Jucând bowling de unul singur: Prăbuşirea şi revitalizarea comunităţii americane), în care Putman deplânge predilecţia americanilor pentru activităţile solitare (privitul la TV, jocurile video), care erodează spiritul comunitar, civic şi chiar fericirea personală.

Societatea, prin definiţie, presupune codependenţă. Separarea de ceilalţi conduce, treptat, la centrarea pe propria persoană, iar acest lucru dăunează în mod evident sistemului social, dar şi individului. Oamenilor preocupaţi numai de propria bunăstare le lipseşte nobleţea pe care o dau altruismul şi căutarea unui scop mai înalt decât satisfacerea instinctului de autoconservare.

De asemenea, autoizolarea strică echilibrul interior, fiindcă îngreunează formarea unei identităţi, care, în mod normal, ar trebui calibrată prin interacţiunile cu ceilalţi. Apoi, există o legătură foarte puternică între relaţiile sociale şi dezvoltarea intelectului. Charles Fernyhough este unul dintre psihologii care tratează pe larg acest subiect. El consideră că funcţiile înalte ale minţii sunt de natură dialogică[6]. În viziunea lui Fernyhough, gândurile sunt o versiune internalizată a relaţiilor exterioare ale individului, o confruntare interioară între realitatea proprie și realităţile percepute diferit de partenerii de relaţie, care ajută individul în luarea deciziilor.

Conexiuni în echilibru

Profilaxia Tautismului

1. Fă o prioritate din a le acorda timp lui Dumnezeu și oamenilor care sunt importanţi pentru tine.
2. Asumă-ţi costurile sincerităţii. Ipocrizia costă şi mai mult.
3. Ascultă înainte să tragi concluzii.
4. Dacă nu înţelegi, întreabă.
5. Evită să bănuieşti și verifică aparentele certitudini.
6. Dacă greşeşti, recunoaşte şi cere-ţi iertare.
7. Dacă nu te mulţumeşti cu puţin, oferă mult.

O viaţă normală și împlinită presupune apartenenţa individului la un sistem de relaţii. Noi suntem determinaţi de comunicarea cu Dumnezeu și cu oamenii. Ba mai mult, conform gândirii religioase și în acord cu descoperirile știinţifice recente, suntem chiar pregătiţi genetic pentru dialogul cu Divinitatea. O comunicare profundă în legătura cu Dumnezeu şi în relaţiile cu oamenii împrospătează spiritul şi sănătatea fizică. Biblia descrie plastic beneficiile, în cartea Proverbelor lui Solomon: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.”[7]

Comunicarea instant, superficială adesea, cu Dumnezeu și cu oamenii, ameninţă să ne acutizeze lipsa de identitate, demnitate și sens. Religia a fost văzută, probabil, prea rar ca un răspuns real la această problemă a umanităţii. Religia înseamnă relaţie, iar creştinismul, ca religie a crucii, este definit de relaţii armonioase pe verticală cu Dumnezeu şi pe orizontală cu semenii. Nu întâmplător cuvântul „religie” provine de la latinescul religare – a conecta, a lega strâns.

Footnotes
[1]„Sfez, L. 1988. Critique de la communication, Editura Seuil, Paris.”
[2]„Mehrabian, A. & Wiener, M., «Decoding of inconsistent communications», Journal of Personality and Social Psychology, SUA, 1967”.
[3]„Kraut, R., «Internet Paradox: A Social Technology That Reduces Social Involvement and Psychological Well-Being ?» The American Psychologist, septembrie 1998”.
[4]„LaRose, R., Eastin, M. S., Gregg, J., «Reformulating the Internet paradox: Social cognitive explanations of Internet use and depression», Journal of Online Behavior, 1 (2), 2001”.
[5]„Stossel, S., «Lonely in America», The Atlantic Unbound, 20 septembrie 2000”.
[6]„Fernyhough, C., «The dialogic mind: A dialogic approach to the higher mental functions», New Ideas in Psychology 14: 47-62, 1996”.
[7]„Proverbele lui Solomon, cap 16, versetul 24. Biblia. traducerea D. Cornilescu, pag. 654, Societatea Biblică Interconfesională din România, 2005”.

„Sfez, L. 1988. Critique de la communication, Editura Seuil, Paris.”
„Mehrabian, A. & Wiener, M., «Decoding of inconsistent communications», Journal of Personality and Social Psychology, SUA, 1967”.
„Kraut, R., «Internet Paradox: A Social Technology That Reduces Social Involvement and Psychological Well-Being ?» The American Psychologist, septembrie 1998”.
„LaRose, R., Eastin, M. S., Gregg, J., «Reformulating the Internet paradox: Social cognitive explanations of Internet use and depression», Journal of Online Behavior, 1 (2), 2001”.
„Stossel, S., «Lonely in America», The Atlantic Unbound, 20 septembrie 2000”.
„Fernyhough, C., «The dialogic mind: A dialogic approach to the higher mental functions», New Ideas in Psychology 14: 47-62, 1996”.
„Proverbele lui Solomon, cap 16, versetul 24. Biblia. traducerea D. Cornilescu, pag. 654, Societatea Biblică Interconfesională din România, 2005”.