Cancerul pulmonar se înmulţeşte printre nefumători

41

Incidenţa cancerului pulmonar în rândul oamenilor care nu fumează a crescut, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii francezi.

Oamenii de ştiinţă au analizat cazurile a 7.610 de pacienţi bolnavi de cancer pulmonar în Franţa, în 2010 şi au aflat că nefumătorii alcătuiesc 11,9% din totalul bolnavilor, un procent care a crescut de la 7,9 în anul 2000. Şi procentajul în rândul femeilor nefumătoare cu această boală a crescut de la 16% la 24,4% în ultimii 10 ani.

Printre femeile care au fumat în trecut, incidenţa cancerului pulmonar abia s-a modificat în ultimii 10 ani, menţinându-se pe la 65%. În schimb, cifrele au scăzut în rândul bărbaţilor, dar au crescut pentru bărbaţii nefumători, spun cercetătorii, conform LiveScience.

Mai mult decât atât, ei au observat o înrăutăţire a severităţii bolii la momentul diagnosticării. „Nu numai că a crescut numărul femeilor şi a nefumătorilor care se îmbolnăvesc, dar a crescut şi numărul celor diagnosticaţi abia în stadiul 4 al bolii," a declarat dr. Chrystèle Locher, care a condus studiul.

Această schimbare, de la 43% de pacienţi diagnosticaţi în stadiul 4 în 2000, la 58% în 2010, ar putea impune o nouă clasificare a stadiilor bolii, cred cercetătorii, care au descoperit şi o creştere a unui anumit tip de cancer pulmonar, şi anume adenocarcinomul, un carcinom non-microcelular a cărui incidenţă a crescut de la 35,8% la 53,5%.

Locher a declarat că este nevoie de mai studii pentru a înţelege ce cauzează cancer pulmonar la nefumători, dar crede că gazele de eşapament de la motoarele diesel sunt un factor posibil. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat recent fumul diesel drept cancerigen.