Pericolul care le pândeşte pe tinerele care consumă alcool înainte de prima sarcină

283

Tinerele care consumă alcool în perioada adolescenţei, până la prima sarcină, ar putea avea un risc mai mare de dezvoltare a cancerului de sân, susţin cercetătorii americani într-un studiu apărut în Oxford Journals.

La studiu au participat peste 90.000 de mame fără cazuri de cancer în istoricul familiei, care au participat la al II-lea Studiu de Sănătate al Asistentelor realizat în perioada 1989-2009. Pe baza chestionarelor completate la începutul experimentului, oamenii de ştiinţă au putut evalua nivelul consumului de alcool şi modul în care acesta ar putea influenţa dezvoltarea cancerului de sân. Dintre acestea, circa 3,8 procente au declarat că beau cantităţi moderate sau ridicate de alcool, în timp ce 20,4% au declarat că nu au consumat astfel de băuturi în perioada dintre adolescenţă şi prima sarcină. Până la sfârşitul studiului, 1.609 de participante au dezvoltat cancer la sân, punctează cercetătorii.

În urma rezultatelor, cercetătorii au descoperit că alcoolul consumat în perioada adolescenţei, până la prima sarcină, a crescut riscul dezvoltării cancerului mamar, dar şi a afecţiunilor benigne proliferative ale sânilor, unul din factorii de risc în apariţia tumorilor sânilor. Chiar şi după prima sarcină, riscul de dezvoltare a cancerului la sân a rămas la fel de ridicat, dar şi şansele de dezvoltare a tumorilor benigne mamare a sânilor.

„Conform cercetărilor noastre, lucrurile sunt clare: dacă o femeie consumă, în medie, o băutură alcoolică pe zi în perioada de la primul ciclu menstrual şi prima ei sarcină adusă la termen, riscul de a dezvolta cancer la sân în cazul acesteia creşte cu 13 procente", a declarat coautorul studiului, dr, Graham Colditz, director asociat în prevenirea şi controlarea cancerului la Centrul pentru Cancer Siteman de la Spitalul Barnes-Jewish, pentru Eurek Alert.

De asemenea, consumate zilnic, fiecare sticlă de bere, pahar de vin sau shot de alcool creşte riscul de dezvoltare a afecţiunilor benigne proliferative ale sânilor cu 15%. Aceste tumori benigne pot creşte riscul de dezvoltare a tumorilor maligne chiar şi cu 500%, susţine coordonatorul studului, dr. Ying Liu, instructor în Divizia de Ştiinţe pentru Sănătatea Publică de la Şcoala de Medicină.

Studiul a fost publicat în Journal of the National Cancer Institute.