Află cum îţi reduci riscul de a face diabet

531

Mijlocul de transport pe care îl foloseşti pentru a merge la serviciu ar putea să influenţeze riscul de a dezvolta diabet, sugerează un studiu britanic de mică amploare, citat de Prevention.

Oamenii de ştiinţă de la University College London au aflat modul în care aleg să meargă spre locul de muncă peste 20.000 de persoane, corelat cu afecţiunile de care aceştia au declarat că suferă. Rezultatele au arătat că persoanele care se deplasau la serviciu pe jos aveau cu 40% mai puţine şanse de a dezvolta diabet, iar riscul scădea cu până la 50 de procente în cazul celor care foloseau bicicleta. De asemenea, spre deosebire de cei care ajungeau la serviciu cu maşina, persoanele care foloseau mijloacele de transport în comun aveau cu 15% mai puţine şanse de a fi supraponderali sau obezi, iar riscul se micşora cu până la 20% în cazul celor care mergeau pe jos şi cu 37 de procente în cazul bicicliştilor.

Unul dintre autorii studiului, dr. Jennifer Mindell, îi sfătuieşte pe cei care nu pot merge pe jos, ori cu bicicleta până la serviciu, să coboare cu o staţie înainte de cea la care opreau în mod normal şi să îşi continue de acolo drumul către destinaţie, mergând. De asemenea, poţi opta şi pentru a urca scările, în locul liftului. Prea mult timp petrecut stând, mai ales în aceeaşi poziţie, poate conduce la creşterea în greutate şi la obosirea corpului.

O altă metodă de a micşora riscul dezvoltării diabetului este slăbitul. Dacă scapi de doar 5% din greutatea corporală îţi micşorezi riscul cu până la 70 de procente, notează Prevention.

Relaxează-te! Atunci când eşti stresat, creşte atât ritmul cardiac şi cel al respiraţiei, cât şi nivelul glicemiei, subliniază dr. Richard Surwit, şeful catedrei de psihologie medicală de la Universitatea Duke. Poţi încerca câteva exerciţii care şi-au demonstrat eficienţa în a reduce nivelul de stres, precum o plimbare, exerciţii de respiraţie înainte de începerea oricărei activităţi (respiră adânc de trei ori în aceste momente) şi stabilirea unei zile pe săptămână dedicate doar activităţilor plăcute.

Dormi suficient! Un studiu realizat de cercetătorii de la Yale a arătat că persoanele care dormeau mai puţin de 6 ore pe noapte aveau un risc dublu de a dezvolta diabet. De asemenea, cei care îşi prelungeau somnul peste 8 ore îşi triplau şansele de dezvoltare a acestei afecţiuni.

Mănâncă alimente bogate în fibre! Acestea te vor ajuta să îţi îmbunătăţeşti nivelul glicemiei, să îţi micşorezi riscul de dezvoltare a bolilor cardiace, să te fereşti de creşterea în greutate şi să te simţi sătul după masă, notează Mayo Clinic. Consumă cereale integrale, cât mai multe fructe şi legume şi nu ocoli seminţele, nucile sau fasolea.

De asemenea, singurătatea poate fi un factor declanşator al diabetului, arată Prevention. Şansele de a dezvolta afecţiunea sunt de 2,5 ori mai mari în cazul femeilor singure, decât în cazul acelora care locuiesc cu partenerul, cu copiii sau cu alte persoane, arată un studiu publicat în jurnalul de specialitate Diabetes Care. Trebuie ţinut însă cont de faptul că femeile care au participat la studiu şi care trăiau singure erau mai predispuse la a fuma, a consuma alcool şi de a avea o alimentaţie nesănătoasă.

Dacă vrei să afli cât de expus eşti riscului de a dezvolta diabet, poţi încerca testul propus de Asociaţia Americană pentru Diabet.

Diabetul poate conduce la orbirea pacientului, la dezvoltarea de afecţiuni cardiovasculare, la accidente vasculare cerebrale şi chiar la afectarea nervilor ori la necesitatea unei amputări. În 2006, această afecţiune s-a clasat pe locul 6 în topul bolilor care cauzează moartea, notează Sfatul Medicului. De aceea, prevenirea îmbolnăvirii este vitală pentru fiecare dintre noi.

În România, aproximativ 800.000 de persoane au fost diagnosticate până în prezent cu diabet, iar 75% dintre aceştia au dezvoltat o complicaţie cronică denumită neuropatie diabetică, a declarat preşedintele Comisiei de diabet din Ministerul Sănătăţii, prof. univ. Amorin Popa, citat de Ziare.com.