„Nu credeam că leacul va fi găsit în timpul vieţii mele.” Al doilea caz de vindecare sau remisiune a HIV

613

La 12 de ani după ce primul pacient cu HIV a fost vindecat și după ani de zile în care specialiștii nu au reușit replicarea acelui succes, un al doilea pacient, rămas anonim, pare să se fi vindecat nu doar de cancer, dar și de temuta infecţie.

Virusul HIV a apărut pentru prima oară în orașul Kinshasa, în Congo, la începutul anilor ’20, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Oxford. Patru decenii mai târziu, un amalgam de factori, printre care construcţia de căi ferate în ţara africană și schimbările din comerţul sexual, au jucat un rol important în apariţia pandemiei. „Datele din arhivele coloniale indică faptul că, la sfârșitul anilor ’40, peste un milion de oameni trecuseră prin Kinshasa cu trenul în fiecare an”, afirmă Nuno Faria, unul dintre autorii studiului. După ce Africa a fost semănată cu focare de infecţie, la sfârșitul anilor ’70, virusul se propaga pretutindeni în lume.

În 1982, centrele federale americane pentru controlul morbidităţii introduceau o nouă maladie în registrul bolilor cunoscute: sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA), fiind făcute conexiunile dintre această boală și injectarea intravenoasă a drogurilor și infecţiile congenitale. În același an se înregistra primul deces provocat de SIDA în Marea Britanie. În 1983, o echipă de cercetători francezi, coordonaţi de Luc Montagnier şi Françoise Barré-Sinoussi, au identificat și izolat virusul, care avea să primească denumirea de HIV (virusul imunodeficienţei umane).

În 2017, numărul persoanelor infectate cu HIV din întreaga lume se ridica la aproape 37 de milioane, aproximativ 5.000 de infecţii noi fiind înregistrate zilnic. Numărul deceselor cauzate de infectarea cu HIV a fost de 940.000, în scădere faţă de vârful înregistrat în 2004: 1,9 milioane de decese.

Terapia antiretrovirală a reușit să aducă speranţă pentru milioane de bolnavi, făcând din infecţia cu HIV o afecţiune mai ușor de gestionat, favorizând scăderea virulenţei în corp, „până la niveluri aproape imposibil de detectat” și permiţând fortificarea sistemului imunitar. Deși prelungește viaţa, această terapie nu poate eradica virusul, iar medicamentele trebuie administrate pe tot parcursul vieţii.

În aceste condiţii, vestea că un al doilea pacient infectat cu HIV pare să se fi vindecat aduce speranţa că un tratament pentru această infecţie poate fi descoperit în anii următori. Este vorba de un pacient din Londra, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care a trimis un e-mail publicaţiei The New York Times ,în care vorbește despre ideea „copleșitoare” că ar putea fi un om vindecat, dar și despre responsabilitatea pe care o are „pentru a ajuta medicii să înţeleagă cum s-a întâmplat”.

Primul pacient vindecat de infecţia cu HIV a fost Timothy Ray Brown. Diagnosticat cu HIV în 1995, Brown a urmat tratamentul antiretrovital timp de 11 ani, apoi s-a îmbolnăvit de leucemie. Chimioterapia nu l-a ajutat, așa că în 2007 a primit un transplant de măduvă osoasă de la un donator rezistent la virus. În urma procedurii, pacientul s-a vindecat de leucemie, dar și de virusul HIV, care nu a mai revenit în sânge.

Totuși, înainte să se vindece, Brown a fost la un pas de moarte, suferind complicaţii grave mai multe luni după transplant și fiind nevoie de o inducere a comei pentru a putea fi salvat.

Reeditarea acestei vindecări nu a mai fost posibilă de-a lungul anilor. Un grup de pacienţi (The Visconti Cohort) au fost declaraţi de medici „în remisiune virologică pe termen lung”, ceea ce înseamnă că încărcătura virală HIV este una scăzută sau chiar nedetectabilă și în absenţa terapiei antiretrovirale. Cel puţin doi membri ai grupului au reluat tratamentul, din cauza diagnosticării cu cancer, respectiv a creșterii nivelului virusului în organism.

Printre ipotezele emise de specialiști cu privire la cauzele vindecării lui Brown s-au numărat mutaţia rară a donatorului de măduvă (care alterează un receptor folosit de HIV pentru a ajunge în sânge), faptul că sistemul imunitar al pacientului a fost distrus de chimioterapie și posibilitatea ca virusul să fi fost atacat de celulele transplantate.

Acest al doilea caz de posibilă vindecare de HIV implică un bărbat seropozitiv care a suferit de limfom Hodgkin și a primit un transplant de măduvă osoasă de la un donator cu aceeași mutaţie rară ca și donatorul lui Brown. Tratamentul a fost mai puţin dur decât cel pe care a fost nevoit să-l suporte Brown, iar pacientul nu a mai primit medicamente care să ţină virusul HIV în frâu din septembrie 2017.

La mai bine de 1 an de când nu a mai urmat tratamentul pentru HIV, doar 1 din 24 de teste ale sângelui au indicat o prezenţă slabă a infecţiei, dar cercetătorii spun că ar putea fi vorba de o contaminare în eșantion. În timp ce experţii vorbesc în public despre acest caz ca despre o remisiune pe termen lung, în interviuri folosesc termenul „vindecare”, scrie The New York Times, „cu avertismentul că este greu să știi cum să definești cuvântul atunci când există doar două cazuri la care să te raportezi”.

Este dificil de extins procedura pe scară largă în tratarea HIV, nu doar din cauza complexităţii și riscului ei, precum și a costului ridicat, dar și din cauza numărului relativ mic de donatori cu rezistenţă la HIV (există o bază de date de aproximativ 22.000 de astfel de donatori, majoritatea provenind din nordul Europei). De asemenea, cei doi pacienţi care au primit transplant medular au suferit de leucemie și limfom, având o anumită structură a sângelui, după cum subliniază profesorul Adrian Streinu-Cercel.

Înarmarea corpului cu celule rezistente la HIV ar putea fi însă o soluţie în viitor, cred cercetătorii, dar și o speranţă pentru bolnavi „că vindecarea nu este un vis”, afirmă Annemarie Wensing, virolog la Centrul Medical Universitar din Utrecht.

Timothy Brown, primul pacient vindecat de HIV, și-a exprimat speranţa și entuziasmul în legătură cu evoluţia cazului pacientului londonez: „Dacă s-a întâmplat un anumit lucru în știinţa medicală, acesta se poate repeta. Am așteptat mult timp companie.”